Aproape 60% dintre români reciclează baterii şi acumulatori uzaţi, pentru a fi recompensaţi

Aproape 60% dintre români reciclează baterii şi acumulatori uzaţi, pentru a fi recompensaţi(463)


Majoritatea românilor (59%) reciclează baterii şi acumulatori uzaţi pentru a câştiga premiile oferite de organizatorii unor astfel de campanii, în timp ce o treime din populaţie (33%) consideră că punctele de colectare a acestui tip de deşeuri au o vizibilitate scăzută în magazine, reiese dintr-un sondaj realizat de Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB). Conform datelor centralizate, 52% dintre cei chestionaţi au declarat că reciclează în mod normal deşeurile, dar şi că ar dori mai multe puncte de colectare, precum şi un nivel mai ridicat de implicare din partea angajaţilor. De asemenea, majoritatea respondenţilor (59%) au declarat că au participat la campania "Priveşte Partea Pozitivă', derulată de SNRB, pentru a fi premiaţi, iar 36% pentru a proteja mediul înconjurător.

Întrebaţi ce probleme au întâmpinat pe parcursul campaniei de reciclare, 33% dintre cei intervievaţi au răspuns că punctele de colectare au vizibilitate scăzută în magazine, 32% că punctele de colectare sunt greu de localizat, iar 14% că lipsesc flyerele de promovare şi alte informaţii. Sondajul de specialitate, relevă, totodată, că 68% dintre români strâng bateriile uzate într-un recipient, cu intenţia de a le recicla, 20% spun că reciclează acest tip de deşeuri la punctele de colectare, în timp ce 8% le aruncă la gunoi. De asemenea, 4% dintre respondenţi au recunoscut faptul că nu ştiu cum să procedeze cu bateriile uzate. Pe de altă parte, 57% dintre cei chestionaţi şi-au arătat interesul să doneze bateriile uzate în sprijinul unei campanii umanitare, iar 52% au afirmat că reciclează selectiv deşeurile în mod normal. În acelaşi timp, 16% reciclează doar baterii, 13% doar hârtie, plastic, metal/sticlă, 10% nu reciclează deloc şi 9% numai deşeuri electrice. Reprezentanţii SNRB atrăgeau atenţia, la începutul acestui an, că peste 50 de milioane de baterii şi acumulatori uzaţi sunt aruncaţi la gunoi de în fiecare an, iar pentru 2016 ţinta de reciclare a acestui tip de deşeuri, stabilită la 45% din total produse puse pe piaţă, ar putea fi ratată. Cantitatea de baterii şi acumulatori uzaţi aruncaţi de români reprezintă aproximativ 1.150 tone deşeuri cu conţinut mare de metale grele, precum mercur, plumb, nichel, cadmiu şi litiu. În acest caz, România trebuie să respecte normele europene, în sensul că aceste tipuri de deşeuri trebuie colectate şi reciclate în mod responsabil, în caz contrar fiind posibilă declanşarea procedurilor de penalizare pentru neîndeplinirea Condiţionalităţilor Ex Ante, conform Regulamentului General 2014 — 2020 al Comisiei Europene. Datele oficiale publicate de SNRB relevă faptul că, la finalul anului 2015, au fost colectate circa 100 de tone de baterii, echivalentul a circa 4,5 milioane de bucăţi, "în special datorită derulării campaniei de informare şi stimulare a colectării selective a bateriilor portabile uzate 'Privește Partea Pozitivă', la nivelul întregii ţări, dar şi lansării în premieră naţională a Hărţii Interactive a Reciclării".

SNRB şi-a propus ca, în 2016, să sporească numărul punctelor de colectare aflate la dispoziţia populaţiei, dar şi să dezvole Harta Interactivă care integrează reţeaua naţională cu cea mai mare densitate de puncte de colectare a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi. Harta Interactivă este un serviciu inteligent care, folosind sistemul GIS, detectează automat locaţia vizitatorului online şi propune cele mai apropiate puncte de colectare de acesta. Aplicaţia poate fi consultată pe site-urile snrb.org şi colecteazabaterii.ro.




jooble.org