ANFP provoacă administraţia locală la competiţie

ANFP provoacă administraţia locală la competiţie(1042)


Instituţiile şi autorităţile publice locale pot să-şi înscrie până pe 29 august proiectele de bune practici în cadrul pilonului "Reducerea risipei şi eficientizarea cheltuirii banului public în administraţia publică locală". Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), proiectele pot fi înscrise în contextul derulării celei de-a IX-a ediţii a Competiţiei celor mai bune practici din administraţia publică din România. Bunele practici pot viza e-guvernarea, valorificarea activelor (patrimoniului) unităţilor administrativ-teritoriale şi cooperarea inter-comunală. Introducerea acestui pilon dedicat exclusiv administraţiei publice locale a fost iniţiată de Guvern, prin Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic şi ANFP, cu sprijinul Consiliului Europei, prin intermediul programului "Bune practici în administraţia locală". Conform ANFP, competiţia se va finaliza cu premierea celor mai bune practici în cadrul conferinţei internaţionale "Inovaţie şi calitate în sectorul public" şi cu diseminarea acestora printr-un ghid. Depunerea proiectelor se poate face online, prin completarea unei aplicaţii disponibile pe www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi Calitate/Competiţia, se mai arată în comunicatul remis AGERPRES.




jooble.org