Puterea talismanelor, recunoscută!

Puterea talismanelor, recunoscută!(1241)


Potrivit Feminis.ro, oamenii de ştiinţă susţin că puterea talismanelor depăşeşte superstiţia - Iată cum funcţionează obiectele norocoase, dar şi cum să îţi alegi un talisman care să ţi se potrivească perfect!

Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu pe jucătorii de golf. La final, aceştia au constatat că cei care jucau cu mingea considerată norocoasă au reuşit să introducă în găuri cu 2 mingi mai mult decât cei care nu au avut posibilitatea să joace cu mingea norocoasă. Aşadar, superstiţia s-a dovedit a fi utilă, ajutând jucătorii să câştige.
Explicaţia e simplă: nu există obiecte cu puteri paranormale, însă ataşamentul psihic pe care îl avem faţă de anumite talismane ne ajută să obţinem ce ne dorim.
Psihologul german Lysann Damisch de la Universitatea din Koln susţine că superstiţiile de acest gen ne sporesc încrederea în propria persoană, ceea ce ne face să avem aşteptări mai mari, dar şi performanţe crescute.
De-a lungul anilor, o serie de studii realizate pe această temă au demonstrat că există o legătură strânsă între talismane şi performanţe mai bune.

Ce reguli trebuie să respecţi pentru a alege cel mai potrivit talisman pentru tine:

Nu alege un talisman la modă, ci alege unul care să te reprezinte. Nu uita că puterea talismanelor are legătură cu ataşamentul psihologic aşa că alege un obiect care îţi e forte drag, chiar dacă nu e în tendinţe

Uită-te în jurul tău, e posibil să descoperi un talisman ideal. Poate fi vorba fie despre o moştenire de familie, fie despre un monedă care îţi e dragă

Mizează pe intuiţie atunci când îţi alegi talismanul




jooble.org