ISU Dobrogea, în acțiune !

ISU Dobrogea, în acțiune !(807)


Asigurarea climatului de siguranță la nivelul comunității și crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Dobrogea’ al județului Constanța și reprezintă elementele fundamentale ce susțin activitățile derulate în sprijinul și pentru cetățean.

În perioada 13.06 — 12.08.2016, inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratului județean în colective mixte cu inspectorii de prevenire din țară, aflați în misiune, au desfășurat activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la obiective de turism, alimentație publică și agrement, inclusiv la unități de alimentație publică cu aflux mare de public pe timpul nopții (cluburi, baruri, discoteci etc.)

Astfel, personalul specializat a desfășurat 394 controale tematice de prevenire a situațiilor de urgență (fiind verificate 721 de obiective), în urma cărora au fost aplicate 2721 sancțiuni contravenționale (2146 avertismente și 575 amenzi), în cuantum de 707000 lei.

De menționat este faptul că pe lângă controalele tematice planificate s-au executat și controale inopinate, pe timpul zilei sau pe timpul nopții, în perioadele de week-end sau sărbători legale.

Pe lângă identificarea și înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiștii noștri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

De asemenea, în perioada menționată, s-au realizat 434 acțiuni pentru educarea preventivă, pregătirea și verificarea adoptării măsurilor de protecție a populației privind modul de comportare specific tipurilor de risc.




jooble.org