Fiica lui Halici de la Corbu i-a luat locul lui Valentin Zeicu în CJC

Fiica lui Halici de la Corbu i-a luat locul lui Valentin Zeicu în CJC(2159)


După un an în care Consiliul Judeţean Constanţa a funcţionat cu un consilier mai puţin, în cursul zilei de ieri, procedura a fost îndeplinită pentru ca lucrurile să intre în normalitate.


Astfel, democrat-liberala Mihaela Andrei a fost validată în unanimitate în funcţia de consilier judeţean din partea PDL Constanţa. La începutul şedinţei de ieri, noua consilieră a depus şi jurământul de credinţă.
Mihaela Andrei a ocupat funcţia care aparţinea PDL Constanţa după ce, anul trecut, consilierii judeţeni nu au fost de acord cu validarea lui Valentin Zeicu pe acest post.


Mihaela Andrei este fiica democrat-liberalului Vasile Halici care a candidat la alegerile locale din 2012, la Primăria Corbu. Ea este jurist la APC şi membru în Partidul Democrat Liberal de 10 ani.


În ceea ce priveşte activitatea pe care o va avea în cadrul CJC, Mihaela Andrei va face parte din Comisia de specialitate economică, transport şi administraţie portuară.


În cursul anului trecut, democrat-liberalul Valentin Zeicu şi-a anunţat şefii de la partid că nu mai doreşte să devină consilier în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. Decizia lui Zeicu venea la scurt timp după ce, la precedenta şedinţă de validare a consilierilor judeţeni, membrii comisiei nu i-au acordat vot favorabil.


Mai exact, Zeicu nu a fost validat deoarece existau suspiciuni că lucrurile nu sunt chiar în ordine din moment ce, în faţa lui, pe lista depusă de PDL se mai aflau alte persoane care, în mod inexplicabil, au făcut cereri de renunţare pentru a ocupa această funcţie publică. Astfel, Valentin Zeicu care se afla la poziţia 35 pe lista depusă de PDL înainte de alegerile din 10 iunie 2012, a ajuns să fie propus ca şi consilier judeţean.


Potrivit legii, Valentin Zeicu ar fi putut face contestaţie la secţia de contencios-administrativ a Tribunalului Constanţa împotriva deciziei reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa care i-au respins validarea mandatului. Cu toate acestea, el nu a vrut să se judece cu cei din CJC şi a anunţat că renunţă să se lupte cu ceilalţi consilieri care nu-l doresc alături de ei.

În aceste condiţii, după retragerea lui Valentin Zeicu, filiala Constanţa a PDL urma să propună un alt membru pentru a ocupa funcţia de consilier judeţean ce revine partidului în urma scrutinului din 10 iunie 2012.
Potrivit listei depuse de PDL Constanţa înaintea alegerilor din 10 iunie 2012, Valentin Zeicu se afla la poziţia 35. După el, în ordine până la poziţia 45 care este finală, se aflau democrat-liberalii Nicolae Şandru, Iustin Fabian Roman (actualmente consilier local), Silvius Ion Becherescu, Mihaela Andrei, Gheorghe Dincă, Liliana Panaitescu, Ionuţ Cealera, Nicolae Ciucă, Alexandru Sîrcu şi Cornel Pulbere.
În cele din urmă, reprezentanţilor PDL Constanţa le-a trebuit un an de zile pentru a propune pe altcineva în locul lui Zeicu.

În momentul de faţă, PDL Constanţa are şapte consilieri judeţeni.




jooble.org