Tradiţii de Sfântul Ilie

Tradiţii de Sfântul Ilie(481)


În fiecare an, la 20 iulie, lumea creştină îl cinsteşte pe Sfântul Ilie, unul dintre cei mai mari profeţi ai Vechiului Testament. Sărbătoarea lui Sânt-Ilie, aşa cum mai e cunoscută în popor, este însoţită nu numai de vreme capricioasă şi de dezlegarea la mere, ci şi de unele dintre cele mai originale tradiţii din zestrea românilor. Ziua de 20 iulie este considerată mijlocul sezonului pastoral, când ciobanii îşi coboară turmele de la stână.Este şi tradiţia potrivit căreia Sfântul Ilie aduce ploile dătătoare de bogăţie în recoltă. Se spune că, dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile, nici ferestrele caselor, ca nu cumva să se ascundă înauntru vreun diavol ce fuge de furia Sfântului. Dacă tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Dacă plouă, va ploua 20 de zile. În unele zone din Moldova, în ziua de Sfântul Ilie se mănâncă grâu nou fiert, cu miere de albine. De Sfântul Ilie, la sat avea loc retezatul stupilor, adică recoltarea mierii de albine. În zorii zilei de Sfântul Ilie se culeg cele mai bune ierburi de leac, precum busuiocul, care se pun la uscat în locuri umbroase. Se crede că, dacă omul poartă în ziua de prăznuire a Sfântului Ilie mâţişori de salcie, sfinţiţi la Florii, va fi ferit de fulgere.
 




jooble.org