Accident pe Autostrada Soarelui. Şase persoane au fost rănite. Vinovat este un jandarm(710)


Şase persoane, între care trei copii, au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, pe varianta de ocolire a municipiului Constanţa (autostrada A4), între Constanţa şi Ovidiu, din cauza unui şofer care a făcut o manevră neregulamentară de întoarcere.

Din cauza accidentului, traficul rutier a fost deviat prin Constanţa timp de aproape jumătate de oră, transmite Mediafax.

Potrivit Infotrafic, accidentul a avut loc în jurul orei 19.15, la kilometrul 9 al autostrăzii A4, între intersecţia cu A2 şi DN 2A, când conducătorul unui autoturism Logan care se deplasa dinspre Constanţa spre Ovidiu a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere printre balizele ce despart sensurile de mers şi a fost lovit de un autoturism Audi, care circula regulamentar.

În urma impactului şase persoane, trei adulţi şi trei copii, au fost rănite.
La locul accidentului au ajuns şase ambulanţe şi un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa.

Cei şase răniţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale, trei dintre aceştia, între care şi un copil, toţi ocupanţi ai autoturismului Logan, suferind răni mai grave.

Traficul rutier în zonă a fost blocat timp de aproximativ jumătate de oră, fiind deviat prin Constanţa. Ulterior, în jurul orei 19.40, circulaţia a fost reluată în ambele sensuri, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă.
Şoferul care a provocat accidentul rutier este plutonier în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi se afla în afara orelor de program.

El se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe autostrada A 4, dinspre Constanţa spre Ovidiu.
"În maşina subofiţerului se mai aflau soţia şi fetiţa acestuia. În acest moment, cei trei se află internaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Constanţa, maiorul Sorin Trancă.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Autostrăzilor.




jooble.org