Piațetă urbană, la Eforie Nord

Piațetă urbană, la Eforie Nord(697)


Reprezentanţii Primăriei Eforie au în vedere realizarea unei piaţete urbane în staţiunea Eforie Nord, în zona centrală a localităţii, delimitată de bulevardul Republicii, strazile Brizei, Panselelor, Complexul Comercial şi Hotelul Cristal, transmite observator.ro

Este vorba de o amenajare urbanistică şi peisagistică, ce va avea o suprafaţă de 5.580 metri pătraţi şi va fi o mini-zonă reper a oraşului. Lucrările constau în înlocuirea asfaltului cu paviment de calitate, se vor planta arbori ornamentali şi vor fi montate elemente de mobilier urban specifice unui loc de întâlnire şi petrecere a timpului liber.

Amenajarea piaţetei va duce la reglementarea traficului în zonă şi a transportului public, la apariţia de noi locuri de parcare şi spaţii pietonale şi va îmbunătăţi tranzitul şi activităţile comerciale din această arie activă a oraşului.

Investiţia se va realiza cu fonduri de la Uniunea Europeană şi, la ora actuală, se lucrează la actele necesare pentru ca proiectul să poată fi depus.

„În momentul de faţă, se lucrează la documentaţia tehnică. Nu am depus încă proiectul, o să vedem ce vom face cu el. O să fie înaintat spre finanţare pentru a beneficia de bani europeni, probabil îl vom realiza prin planul de mobilitate urbană, nu cred că vom reuşi pe prioritatea de investiţii 7.1., adică dezvoltarea infrastructurii turistice, deoarece acolo urmează să reabilităm cele două teatre de vară din Eforie“, a declarat Cecilia Cretu, purtătorul de cuvânt al primăriei, pentru observator.ro




jooble.org