Inaugurare în Mamaia a punctelor de prim-ajutor SMURD

Inaugurare în Mamaia a punctelor de prim-ajutor SMURD(490)


Astăzi, 12 iunie, stațiunea Mamaia a găzduit lansarea oficială a punctelor de prim-ajutor ale pompierilor SMURD, amplasate, în premieră, în principalele stațiuni ale litoralului românesc unde s-au înregistrat cele mai multe situații de urgență din ultimii 5 ani.

La evenimentul care s-a bucurat de prezența șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed ARAFAT și a inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general de brigada Ovidiu VASILICĂ, a fost prezentată și concepția de acțiune pentru buna desfășurare a sezonului estival 2016.

Pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care tranzitează stațiunile litoralului românesc și optimizarea misiunilor de răspuns, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existentă la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatorilor.

Astfel, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în perioada următoare inspectori de prevenire vor participa alături de specialiștii constănțeni la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Totodată, prin dislocarea personalului operativ din 10 județe, peste de 350 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, șenilate) va susține misiunile orientate spre siguranța celor care aleg să-și petreacă timpul liber pe litoral.

O atenție deosebită a fost acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe A2 si A4, astfel că în fiecare weekend, mai multe echipaje vor asigura intervenţiile (inclusiv cele medicale de urgenţă) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

De asemenea, în zonele intens circulate din municipiul Constanța, inspectoratul judeţean va înființa 9 puncte de lucru temporare, încadrate cu câte o autospecială de stingere cu apă și spumă, suplimentar față de cele 10 subunități de intervenție existente în prezent. Totodată, în județul Constanța vor fi disponibile 10 echipaje SMURD de prim-ajutor și un echipaj SMURD de terapie intensivă (cu medic).




jooble.org