Campania ”Oamenii Timpului”, la Constanța

Campania ”Oamenii Timpului”, la Constanța(797)


Trăim într-o vreme în care, în România, unele canale media promovează false valori, când personalități culturale contemporane s-au retras din lumina reflectoarelor, sau nu au fost niciodată promovate, când vezi și revezi aceiași oameni, cu aceleași idei, cu aceleași fraze, zile, săptămâni în șir, ca și cum cultura română nu înseamnă decât câteva nume. Indiscutabil, Iașul rămâne unul dintre cele mai puternice centre culturale ale României, un loc în care istoria literară are rădăcini puternice. Revista ”Timpul” împlinește anul acesta 140 de ani, iar de trei ani Asociația Revistei ”Timpul” și-a propus să răsplătească şi să promoveze vârfurile vieţii culturale şi sociale, printr-o campanie intitulată „Oamenii Timpului”. După primele două ediții de succes, dar de întindere regională , ediția a III-a capătă dimensiune națională, adăugându-se și Republica Moldova, regiunea Cernăuți și chiar întreaga diasporă românească. Obiectivul principal al acestei campanii este, după cum declară organizatorii, ”consolidarea comunității de prestigiu Oamenii Timpului, ai cărei membri își însușesc în mod ferm misiunea de a promova în sfera publică valorile ce articulează identitatea europeană a spațiului românesc, în deplin acord cu principiile proprii societății democratice, misiune reflectată și de sloganul Campaniei: „Preluăm trecutul, premiem prezentul, pregătim viitorul”.

Campania „Oamenii Timpului” a fost lansată ieri și la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Organizatorii și principalii parteneri ai Campaniei au oferit cele mai recente informaţii despre formatul din acest an al Galei „Oamenii Timpului” RO+. Au fost prezenți prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța, Adriana Nazarciuc, președinte Asociația Revistei „Timpul”, conf. univ. dr. George Bondor, redactor-șef al revistei de cultură contemporană TIMPUL, lect. univ. dr. Daniel Citirigă, manager zonal al Campaniei „Oamenii Timpului” și Cristina Liberis, manager zonal București al Campaniei „Oamenii Timpului”. Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociaţiei Revistei „Timpul” şi beneficiază în 2016 de o recunoaştere extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului” RO+. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

În urma campaniei care va cuprinde etapele de nominalizare, vot al publicului, precum şi de jurizare, la finalul anului vor fi acordate în cadrul unui eveniment de înaltă ţinută zece premii unor personalităţi sau organizaţii din plan local, naţional şi internaţional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 – septembrie 2016) și-au dovedit excelența. Categoriile vizate sunt: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat. Ediția a III-a a extins Campania la nivelul întregii țări, precum și în Republica Moldova, regiunea Cernăuți și diaspora. În acest scop au fost create opt centre de monitorizare (Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Sibiu, Neamț și Timișoara), în care vor funcționa echipe de lucru care vor asigura competiţiei un caracter unitar. Publicul din întreaga țară și din afara ei va avea posibilitatea de a propune, pe platforma www.oameniitimpului.ro, nominalizări pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării. Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Adenium.




jooble.org