SECVENŢE DE FILM HORROR DIN CAMPANIE

SECVENŢE DE FILM HORROR DIN CAMPANIE(982)


Lansare de campanie. Se împart pliante şi afişe cu moaca unui candidat. Un pensionar întreabă: ‘’Pix şi rebus nu aveţi?’’

Deschid un cont inutil de campanie la care obligatorie este prezenţa mandatarului financiar care vine de la ţară să onoreze invitaţia, dar care la final nu semnează nici un act. Întreb motivul şi mi se răspunde de o tută cu ochelari de intelectual: ‘’Suntem monitorizaţi, s-o vadă şefu’’. P.S. Şeful fuma flegmatic la colţ de agenţie şi-l durea undeva de moment.

Doi pensionari gălăţeni în faţa Sălii Sporturilor spre care se îndreaptă o mulţime de neica-nimeni. El: ’’A cui e lansarea?’’ ‘’A lui X.’’ ‘’Şi atunci de ce Dorina a zis că este a lui Y?’’

Campanie. E ca-ntr-o cârciumă, unde beţivii au fixată masa lor. Amărâtul de pe timpuri abia aşteaptă să nu-l găsească pe fostul secretar de partid comunist la locul lui, că deja tânjeşte la scaunul acestuia. După ce bea apoi patru halbe de bere, se duce plin de satisfacţie la wc să se pişe în acelaşi loc ca tovarăşu’.


                                                  *

Coşmarul s-a terminat, campania nu.

Eu nu mă bat cu, eu mă bat pentru.

Trunchiul nu sare departe de aşchie.

Ştiu salvarea românilor: faceţi copii să putem plăti pensiile.

Candidatul era preferat de electorat, nu şi de serviciile secrete.

Banii n-aduc fericirea, dar o fac posibilă.

A plecat afară ca să fumeze. A uitat însă să se mai întoarcă să-şi plătească datoriile către stat.

Nechematul este singurul care vine la fix.

DNA face politică? Atunci va câştiga alegerile.

Moldovenescul ’’Dumnezeu să-l ierte’’ e înlocuit la olteni cu ’’N-ai ce-i face’’.

Ce frumos e afară. Din ţară.

Nu te gândi la trecut. Gândeşte-te doar la prezent, căci ăsta e viitorul.

În sfârşit se face tunel pentru subtraversarea Dunării. Cu cei de la Bechtel.

Îi trimitea scrisori deschise lui Iohannis. Pe care uita să le expedieze.

Mă doare la pălărie că nu ştiu ce-o să mai fie.

Minciuna are picioare scurte. Dar ce repede aleargă cu ele.

Candidatul a fost mai mult aruncat decât lansat.

Campanie - învierea pentru o perioadă a presei moarte.

Punguţa cu doi bani a dispărut. A apărut Panama Papers.

Azi tehnocratul este cel mai tare suspect.

Suntem o naţie mişto. Ştim să ne dăm la gioale ca nimeni alţii.

Parlamentarii noştri vor doar binele hoţului îmbălsămat în cenuşă.

Bucharest ori Budapesta? Obama ori Osama?

Pierde mereu. Asta e karma lui.

Mândri că suntem români. Cu mucii pe piept.

Sunt unul dintre intelectualii care refuză să fie lobotomizaţi.

Suntem sclavi într-o chestie care pe hartă se numeşte România.

Nu mai aruncaţi gunoiul. Daţi-l televiziunilor pentru emisiuni.

Din bătălia dintre Batman şi Superman, a învins Iohann.

Ce s-a construit cu sacrificii în secolul trecut, se dărâmă fără milă astăzi.

Peste câmpuri, peste plai, am fost beţi de unu mai.

Coşmar: Alina Gorghiu îşi doreşte o lege a amnistiei şi graţierii,
Începe să devină ca o scuză expresia ’’sistem securist’’.

Se aude că Angela Merkel a fost agresată sexual de un grup de 100 de refugiaţi.

În România ca să fii politician e suficient să ştii pe cineva.

Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi. Să scrieţi şi să furaţi!

Politică - rar s-a mai văzut o idee atât de proastă.

De ce apare Alina Gorghiu pe micul ecran? Să n-o confunde electoratul cu Cristian Buşoi.

Mi-am copiat discursurile abia după ce i-am pus soacră-mii un microfon în cerul gurii.

Firea se poate pierde cu fierea?

Unde eşti tu Ţepeş? Doarme.

Iohannis a fost mai nou angajat comentator tv. Pentru surdo-muţi.

Cucuta - cea mai la îndemână soluţie politică.

Eroii nu dorm niciodată ziua.

Mă declar disident în dictatura analfabeţilor.

Valeriu Zgonea e un politician bun, dar nu-l ajută faţa.

Dormiţi liniştiţi. SRI veghează pentru voi.

Gata, m-am hotărât. Votez pe toată lumea de câte trei ori pe acelaşi buletin de vot. Nu vreau să supăr pe nimeni. Ne-a făcut declaraţie o persoană sub acoperire. Nu ştim dacă e mama lui Dan Şova sau domnul Dana Grecu.

A lăsat toată prăduiala copiilor.

S-a sinucis împins să facă asta.

A fost deshumat Patriciu. Aşa a fost găsit Codruţ Marta.

A făcut o treabă mare. Mai mare să-i fie ruşinea.

Nu s-a născut acum. Nici măcar în calitate de jeg.

Simpla trecere în nefiinţă nu te absolvă de obligaţia de a merge la vot.

Bravo DNA. Aţi recuperat doi lei din prejudiciu.

Striga hoţul la cinstit: foaie verde de tupeu.

 




jooble.org