Care sunt procedurile legii dării în plată

Care sunt procedurile legii dării în plată(626)


Legea dării în plată, care oferă debitorilor opțiunea de a ieși din contractele de credit ipotecar, fără penalități, dacă lasă băncii locuința, a intrat în vigoare din 13 mai 2016. Profit.ro prezintă din nou detaliile procedurilor stabilite de această lege. Dacă dai casa băncii, atunci pierzi avansul și toate ratele plătite de-a lungul timpului. Îți marchezi pierderea pe credit, fără speranța că leul se va mai întări la valoarea din anii de boom, ori că prețurile imobiliarelor vor crește la valorile de atunci. Dacă ai garantat cu mai multe imobile un credit, atunci trebuie date toate în plată. Nu poți să dai doar un apartament și să rămâi cu altul dacă este pus gaj pentru același credit. Un alt motiv pentru care nu este indicat să te grăbești este acela că timpul lucrează în favoarea ta, în totală opoziție cu situația de până acum. Legea prevede că cererea de dare în plată suspendă toate procedurile judiciare și extrajudiciare începute de creditor, inclusiv executarea silită, iar penalitățile acumulate sunt și acestea șterse. Astfel, chiar dacă ai restanțe la plata ratelor și banca declară scadent anticipat creditul și începe executarea silită, acțiunile băncii vor fi suspendate până ce procesul de transfer al proprietății este finalizat. Fie cu acordul băncii, fie prin intermediul instanței. Legea acoperă doar persoanele fizice consumatori, adică pe cei care au luat credite în scopuri din afara activității comerciale, industriale sau profesionale. Pe scurt, cei care au credite pentru afaceri nu pot da în plată, chiar dacă împrumuturile sunt „pe persoană fizică”. Mai mult, creditul trebuie să fi fost contractat pentru achiziția, construcția, extinderea, modernizarea, amenajarea sau reabilitarea unui imobil cu destinația de locuință sau să fie garantat cu cel puțin un imobil cu destinația de locuință. Ultima prevedere este importantă pentru că îi include și pe cei care au luat credite de consum cu o ipotecă asupra unei locuințe – faptul că legea nu precizează că locuința trebuie să fie domiciliul consumatorului care dă în plată înseamnă că sunt admise și imobilele închiriate, printre altele.

Cum dai în plată

Totul începe cu o notificare transmisă creditorului prin care îl informezi că vrei să dai în plată. Notificarea trebuie transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public. Aceasta trebuie să conțină detaliile și condițiile de admisibilitate a cererii. Aici, legea nu dă prea multe detalii, ci trimite la condițiile descrise mai sus: tipul creditului, ipoteca, valoarea etc. Contractul de credit și de ipotecă ar trebui să acopere majoritatea documentelor solicitate. Trebuie să faci și dovada că imobilul dat în plată are destinația de locuință. Dacă arăți că domiciliezi în imobilul respectiv, atunci lucrurile ar trebui să fie simple. În cazul în care imobilul este închiriat, atunci contractul de închiriere către o persoană fizică ce domiciliază în imobilul respectiv ar trebui, de asemenea, să fie suficient. Banca ar trebui oricum să aibă aceste documente, pentru că debitorii sunt obligați să obțină acceptul pentru închiriere.




jooble.org