Mihaela Parteca : ,, Datele statistice arată un trend ascendent al sosirilor turiştilor în ultimii ani”

Mihaela Parteca : ,, Datele statistice arată un trend ascendent al sosirilor turiştilor în ultimii ani”(8254)


    Mihaela Parteca a absolvit pe rând Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa, Facultatea de Drept şi Economia Comerţului, Turismului şi al Serviciilor, cursuri de mediere şi de diplomaţie. In rândurile ce urmează ne va descrie experienţa ei de consilier şi şef de birou în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism şi provocările din timpul participării si organizării unor târguri de profil pe diferite continente.


1) Cum a început aventura ta în promovarea României?
Atracţia mea pentru domeniul turismului are rădăcini adânci. Am crescut în domeniul acesta, aşa că atunci când mi-am terminat studiile şi am hotărât să îmi continui activitatea în turism, m-am orientat către autoritatea centrală în domeniu. Am obţinut un interviu pentru un post de consilier la cabinetul demnitarului care conducea în acea perioadă Autoritatea Naţională pentru Turism şi am fost acceptată. Fiind la cabinet am luat contact cu întreaga activitate a instituţiei şi astfel m-am orientat către segmentul de promovare, fiind foarte atrasă de partea de networking, prezentare a bogăţiilor din turismul românesc.

2) Care au fost studiile pe care le-ai urmat înainte de a porni cariera în turism?
Am studiat Dreptul şi Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor, am urmat cursuri de mediere având componentă şi de negociere, cursuri de diplomaţie, iar toate acestea mi-au fost ulterior foarte utile, deoarece activitatea mea de promovare se derula întotdeauna cu respectarea cadrului legal, ca orice altă activitatea de altfel.

3) La ce evenimente, congrese şi târguri de turism ai participat?
Am participat la întâlnirea anuală a Comisiei Europene de Turism care s-a ţinut în 2014 la noi în ţară, întâlnire la nivel înalt între ţările din Europa centrală şi de est şi China, la târguri de turism în România, Anglia, Japonia, China şi India, la care noi participăm cu stand; pe ultimele trei organizându-le chiar eu împreună cu colegii mei. Am luat parte şi la numeroase şedinţe, fie numai la nivel central fie între autorităţile centrale şi locale, ori autorităţile centrale de reglementare şi mediul privat de afaceri.

4) La ce capitole punctează ţara noastră şi la ce nivel este încă deficitară?
România are numeroase produse turistice cum ar fi: turism rural, cultural, de sănătate, ecoturism. Este destinaţie de city-break şi punctează deasemenea cu autenticitatea ei ca destinaţie şi cu numeroasele peisaje naturale pe care le avem în special, Delta Dunării. Mitul Dracula, castelul Bran sunt din ce în ce mai cunoscute, iar părerea mea este că ar trebui să exploatăm cât mai mult această poveste mai ales că Transilvania a obţinut locul 1 în topul Best în travel realizat de publicaţia Lonely Planet. Un alt plus ar fi litoralul românesc, atât pentru plajă şi relaxare cât şi pentru petrecerile care se organizează în staţiunile de pe malul Mării Negre. Poate sunt puţin părtinitoare pentru că am crescut în Constanţa, dar eu cred că Mamaia depăşeşte multe destinaţii renumite de distracţie din Europa. Toate aceste atuuri combinate cu faptul că România este o destinaţie accesibilă din punct de vedere financiar contribuie la atractivitatea ţării noastre. Bineînţeles, există şi deficienţe cum ar fi dificultatea de a călători în interiorul ţării, ar trebui să lucrăm la calitatea serviciilor pe care le oferim, în sensul să ne asigurăm că acestea corespund normelor în vigoare, ar trebui să simplificăm formalităţile de acordare a vizelor pentru turiştii care nu fac parte din UE şi cel mai important ar trebui să ne asigurăm că există informaţii utile turiştilor peste tot, usurându-le astfel călătoria. Datele statistice arată un trend ascendent al sosirilor turiştilor în ultimii ani, prin urmare mă gândesc că suntem pe drumul cel bun.

5) Care sunt curiozităţile străinilor despre România?
Turiştii străini caută o experienţă autentică, consideră România o destinaţie necunoscută, dar promiţătoare, sunt atraşi de numeroasele obiective din patrimoniul Unesco pe care le avem, de un tur al mănăstirilor, de observarea tradiţiilor româneşti încă vii, de Delta Dunării şi numeroasele peisaje naturale nealterate ale ţării noastre şi nu în ultimul rând de mitul Dracula. Curiozităţile străinilor variază în funcţie de piaţa la care ne referim. Spre exemplu, turiştii din China şi Japonia sunt interesaţi de vizitarea a cât mai multe obiective turistice, pe când turiştii indieni vor pe lângă aceste lucruri şi distracţie, viaţă de noapte. Pentru asiatici, România este o destinaţie exotică şi este preferată de persoanele care călătoresc mai mult. Ţi-am vorbit de aceste ţări pentru că au intrat în aria mea de responsabilitate şi am reuşit să le cunosc mai bine.

6) Când şi cum crezi că o să ajungem să ne expunem corect obiectivele turistice insuficient exploatate momentan?
În mod clar ar trebuie să mărim vizibilitatea României ca destinaţie turistică, iar strategia de marketing ar trebui să fie diferită, în funcţie de ţara căreia ne adresăm. Profilul turistului este diferit, în funcţie de provenienţă, de mediul socio-cultural şi politic în care trăieşte, precum în funcţie de posibilităţile financiare pe care le are. Astfel, dacă abordăm fiecare piaţă în funcţie de specificul ei, ne asigurăm de calitatea serviciilor turistice pe care le oferim, ne asigurăm că există un dialog şi o cooperare permanentă între mediul instituţional şi industria turistică românească, avem toate premisele să transformăm România într-o destinaţie râvnită şi să mărim astfel fluxul de turişti.
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri