21% dintre români preferă trecerea la monarhie, iar 62% ar alege menţinerea republicii

21% dintre români preferă trecerea la monarhie, iar 62% ar alege menţinerea republicii(1067)


        Aproape două treimi dintre participanţii la un studio IRES consideră că România ar fi evoluat înspre mai bine dacă după Revoluţia din 1989 s-ar fi optat pentru monarhie, dar numai 21% susţin că ar prefera trecerea la monarhie, în timp ce 62% declară că ar alege menţinerea republicii în eventualitatea organizării unui referendum privind forma de guvernământ în ţara noastră. Potrivit studiului "Casa Regală a României la 150 de ani - Percepţii şi reprezentări", publicat în revista Sinteza, aproape două treimi (61%) dintre români au încredere în Casa Regală, iar 93% dintre intervievaţii sondajului IRES susţin că au auzit despre această instituţie. Potrivit sondajului, "între 6 şi 7 intervievaţi din 10 nu au dat un răspuns când au fost întrebaţi ce principii sau valori reprezintă, în viziunea lor, Casa Regală a României, iar dintre cei care au oferit un răspuns la această întrebare, cei mai mulţi au menţionat drept principii evocate de Casa Regală corectitudinea, seriozitatea, încrederea, tradiţia, onestitatea, cinstea şi stabilitatea". Studiul relevă că aproape un sfert (23%) dintre cei care au auzit de Casa Regală a României cunosc activitatea acestei instituţii, bărbaţii, persoanele care locuiesc la oraş şi cele care trăiesc în sudul României declarând într-o proporţie mai mare că ar cunoaşte activitatea Casei Regale. Doar 5% dintre cei care sunt familiarizaţi cu activitatea Casei Regale sunt nemulţumiţi şi au o părere proastă sau foarte proastă despre ea. O treime dintre cei care au auzit de Casa Regală a României sunt familiarizaţi cu activitatea principesei Margareta şi a principelui Radu, părerile celor care cunosc activitatea principilor fiind bune sau foarte bune în proporţie de 90%, doar 6% dintre aceştia declarând că părerea lor este proastă sau foarte proastă. Întrebaţi ce anume ar trebui să facă membrii Casei Regale pentru a fi mai implicaţi în viaţa publică din România, respondenţii care consideră că aceştia sunt implicaţi insuficient recomandă cel mai frecvent: o mai mare implicare în politică/ legislaţie (17%), Casa Regală să se facă mai bine cunoscută (10%) şi Casa Regală să sprijine săracii /să realizeze acte de caritate (6%). În ceea ce priveşte percepţia referitoare la relaţiile dintre Casa Regală şi români, 82% dintre respondenţii care au auzit de Casa Regală au o părere bună sau foarte bună. Rugaţi să acorde note care să indice opinia lor privind însemnătatea rolului pe care l-au avut regii în istoria României, respondenţii au acordat note care semnifică însemnătate crescută (apropiere de un rol "crucial") în primul rând regelui Mihai I (medie de 8,36) şi regelui Carol I (media fiind de 8,16). Conform AGERPRES, aproape două treimi dintre intervievaţii care au auzit de Casa Regală a României declară că ştiu cine succede regelui Mihai I în reprezentarea instituţiei. 71% dintre cei care declară că sunt la curent cu această informaţie o menţionează pe principesa Margareta drept persoana care va reprezenta, în viitor, Casa Regală a României, iar alţi 15% amintesc că în linia de succesiune ar urma "fiica regelui", fără însă a specifica la care dintre fiicele regelui Mihai I fac referire.




jooble.org