Turiștii români încep să evite litoralul turcesc

Turiștii români încep să evite litoralul turcesc(721)


       Cereile de vacanţe în Turcia au scăzut cu 45% în ultimile patru luni, conform agenției Fortuna Business Travel, care arată că Grecia, Croaţia, Malta şi Spania au devenit destinaţiile cele mai căutate de români.

      Turiştii care aleg să mai meargă în Turcia sunt doar cei care optează pentru resorturile peste medie, cu bugete începând de la 700 şi 1100 de euro de persoană pentru 7 nopţi cu all inclusive.

“De asemenea, am observat că un procent important (de circa 30 %) din românii cu venituri peste medie care preferau Turcia, începând de anul acesta au ‘migrat’ şi au ales destinaţii exotice precum Republica Dominicană, Zanzibar, Bali, Mauritius, Cuba, Maldive, Seychelles, Kenya, Costa Rica”, conform datelor Fortuna Business Travel.

        Potrivit agenţiei de turism din datele înregistrate reiese faptul că city break-urile exotice, precum Singapore, Seul, San Francisco, New York, Tokyo, Chicago, Rio de Janeiro, câştigă teren în defavoarea celor europene. Dar nici city break-urile tradiţionale în Europa nu au avut foarte mult de suferit în urma ultimelor evenimente, în comparaţie cu plecările în Turcia, unde sunt scăderi serioase.

       În ceea ce priveşte destinaţiile europene, cele mai mari creşteri s-au înregistrat pentru Malta, Croaţia, Italia şi Spania. Cele mai căutate şi rezervate staţiuni sunt cele greceşti, precum Mykonos, Santorini, Lefkada, Chania, Corfu, Zakynthos şi Skiathos.

Hotelurile preferate de turişti sunt cele de 3 şi 4 stele, pentru care tarifele sunt cuprinse între 450 – 900 de euro de persoană pentru şapte nopţi.
 




jooble.org