Mediu de afaceri - Florin Jianu, noul preşedinte al patronatelor

Mediu de afaceri - Florin Jianu, noul preşedinte al patronatelor(721)


        Florin Jianu a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), decizia luată în cadrul în cadrul Convenţiei Naţionale a CNIPMMR, desfăşurată la Sinaia, la care au participat reprezentanţi ai mişcării patronale din întreaga ţară. Pe agenda evenimentului s-a aflat atât analiza activităţii din perioada 2012-2016, cât şi actualizarea Statutului organizaţiei, aprobarea Strategiei pentru 2016-2020 şi alegerea organelor de conducere ale CNIPMMR în următorii patru ani.
       Noul preşedinte al CNIPMMR este Florin Jianu, a remarcat printre întreprinzători ca preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România şi al Uniunii Europene a Tinerilor Întreprinzători, dar şi ca ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, în perioada martie-decembrie 2014, perioadă în care a iniţiat o serie de măsuri de stimulare a mediului de afaceri. Florin Jianu îi succede la conducerea CNIPMMR lui Ovidiu Nicolescu, acesta urmând să deţină pe viitor funcţia de preşedinte onorific al organizaţiei patronale.




jooble.org