Din cauza erorilor flagrante ale Comisiei de selecție și a incompetenței organizatorilor       „ZIUA CONSTANȚEI 2016“ NU VA MAI AVEA LOC?

Din cauza erorilor flagrante ale Comisiei de selecție și a incompetenței organizatorilor „ZIUA CONSTANȚEI 2016“ NU VA MAI AVEA LOC?(1107)


          Sute de mii de constănțeni și turiși pot fi văduviți de participarea la cea mai mare sărbătoare a municipiului.

        La data de 13 aprilie a.c. s-a întrunit Comisia de soluționare a contestației (vezi articolul „Din cauza unor interese de gașcă, «Ziua Constanței» riscă să fie ratată, FĂCĂTURI LOCALE CU OFERTE... PENALE, cum a fost măsluită licitația pentru atribuirea contractului de finanțare a evenimentului“, 12 aprilie 2016) depusă cu nr. 53889/ 06.04.2016 de Asociația cultural-artistică HARA privind procedura de selecție a ofertelor necesare atribuirii contractului de finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului nonprofit de interes general „Ziua Constanței 2016“.
        După luarea în discuție a tuturor aspectelor contestate de Asociația cultural-artistică HARA, membrii Comisiei (Iuliana Voicu, Iulian Enache și Bogdan Caragea) au hotărât „anularea procedurii de selecție a ofertelor pentru atribuirea contractului de finanțare a organizării și derulării evenimentului «Ziua Constanței 2016»“.
       Vă reamintim că, în cursul zilei de 12 aprilie a.c., reprezentanții Asociației cultural-artistică HARA au depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța o plângere penală împotriva organizatorilor selecției de oferte și a membrilor Comisiei de organizare a evenimentului.

         Vom reveni.
 




jooble.org