Sfaturi TIMPUL.   Ce plantăm !

Sfaturi TIMPUL. Ce plantăm !(601)



        În momentul în care temperaturile cresc şi dispare riscul ca noaptea să îngheţe grădinile, fiecare îşi poate planta în grădină, pe rând, legumele şi zarzavaturile necesare. Astfel, în această perioadă, se plantează:

Morcovii târzii - Se seamănă seminţele în şir, separate cam la 20 cm, iar în mai-iunie trebuie să aibă căldura ca să germineze. La o lună după semănat, răriţi-i la 6-7 cm.

Pătrunjelul - la fel ca mărarul, se plantează primăvara. Frunzele se pot culege de cum planta ajunge la înălţimea de 15 cm. În al doilea an de viaţă apar tulpinile purtătoare de flori, de până la 0,6 m înălţime.

Ridichi - Este una dintre plantele cu creşterea cea mai rapidă şi cel mai uşor de cultivat, putând fi cultivată în orice climat. Recoltarea are loc după 3 săptămâni de la plantare. Semănaţi ridichile în mod succesiv la fiecare 2-3 săptămâni pentru a avea o recoltă continuă. Le puteţi planta în locuri umbroase unde altor legume nu le prieşte.

Plantaţi seminţele direct în locul de creştere la circa 1,25 cm adâncime şi la 5 cm distanţă între ele. Plantele tinere vor apărea în 1-2 săptămâni.


Salata verde - Plantarea răsadurilor in grădină se face când ele au vârsta de 2 luni, la această vârstă prezentând deja 5-6 frunze adevărate. Terenul se afânează bine înainte şi se îngraşă cu gunoi de grajd. La plantare, răsadurile se îngroapă până la nivelul primei frunze. Plantarea se face la începutul lunii aprilie. Plantele se udă dimineaţa, când soarele nu este foarte puternic.

Sparanghel - Însămânţarea se face la sfarsitul lunii aprilie, pe rânduri situate la 30 cm unul de altul; sămânţa se îngroapă nu foarte adânc, la 3 cm. Pe acelaşi rând, distanţa între plante se lasă de 5 cm. Imediat după semănat parcela se tăvălugeşte uşor şi se stropeşte. Udarea se reia o dată la 3 zile, nu foarte insistent. Planta nu are cerinţe deosebite faţă de climă, rezistând la iernile reci.

Hreanul - este o plantă puţin pretenţioasă faţă de factorii de mediu, este rezistent atât la temperaturile scăzute, cât şi la perioadele lungi de seceta. Plantarea se face primăvara devreme, pe rânduri, la 20 cm unul de altul şi 60 cm distanţă între rânduri. Pământul trebuie să fie bine mărunţit şi îngrăşat cu îngrăşământ organic. Hreanul este o plantă perenă, a cărei cultură durează chiar şi 8-10 ani.




jooble.org