CULORILE ROMÂNIEI : CONSTANŢA 2016

CULORILE ROMÂNIEI : CONSTANŢA 2016(479)


       Şi în acest an, Primăria Constanţei a anunţat desfăşurarea concursului Culorile României, ediţia 2016. Dacă la prima ediţie a concursului a fost pictat vaporul de la intrarea în oraş de pe Bulevardul Aurel Vlaicu, de data acesta vor fi pictate patru vapoare urbane, după conceptele artistice primite de la participanţi. Premiul pentru fiecare dintre cele patru creaţii câştigătoare este de 3.000 de lei. Vor fi vopsite vapoarele de la intrările dinspre Medgidia şi Mangalia şi cele din zona Pescărie şi Gara Constanţa. Proiectul aferent primului vapor a fost implementat în intervalul iunie – august 2015 prin desfăşurarea unui concurs care a implicat mediul universitar din Bucureşti şi Constanța si care a înregistrat 102 participanţi care au depus peste 50 de proiecte de creaţie. Dintre acestea, 33 au respectat toate regulile concursului şi brief-ul de creaţie, au fost declarate eligibile şi au intrat în etapa de jurizare. Vaporul a fost pictat conform creaţiei realizată de Irina Mocanu. Tema aleasă de artistă a fost numită “Marea la răsărit, integrată urban”. Proiectul finalizat a fost dezvelit pe 13 august 2015. Pentru ediţia din acest an a concursului, înscrierile se fac până la data de 25 aprilie 2016. Propunerile de creaţie se trimit până la data de 27 aprilie 2016, iar participanţii pot concura individual, sau în echipe de maximum cinci.




jooble.org