Se mănâncă fructe de mare în post?

Se mănâncă fructe de mare în post?(2858)


        Mai ales dacă, de obicei, mănânci cu poftă carne şi peşte, nu-i deloc uşor să renunţi la toate aceste delicii şi să posteşti până la Paşti. Poate că, tocmai din acest motiv, parte dintre creştinii ortodocşi practicanţi aduc în discuţie o soluţie interesantă, care să-i ajute pe cei care postesc să îşi diversifice alimentaţia în această perioadă. Vorbim despre consumul de fructe de mare, care ar putea fi permis în post. Noi nu ştim clar dacă este sau dacă nu este într-adevăr permis consumul. Am văzut în schimb că s-au format deja tabere care susţin, respectiv dezaprobă includerea fructelor de mare în alimentaţia de Post. Adepţii ideii susţin că respectivele crustacee şi moluşte nu au sânge, deci nu au nici cum să fie considerate animale, păsări sau peşti. Până aici, toate bune. Chiar aşa stau lucrurile. Sigur, mai ştim cu toţii şi că - deşi se numesc "fructe" - crustaceele şi moluştele comestibile nu fac totuşi parte din regnul vegetal, ca merele, perele sau portocalele. Totuşi, spun susţinătorii ideii, aceste moluşte şi crustacee ar fi de post. Dar nu chiar toate. Spre exemplu, melcul comun - cel pe care-l mai călcăm din greşeală, pe trotuar, după ploaie - e tot moluscă (încadrat de cercetători în clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca), dar n-ar avea cum să fie de post, din cauză că are sistem circulator şi, implicit, sânge. Complicat mod de a-ţi alege mâncarea!. Mai au un argument forte susţinătorii ideii că fructele de mare sunt de post. Anume, că le mănâncă, tot în post, şi unii dintre călugării de pe Muntele Athos. Or, dacă le este permis lor să le mănânce - fiind unii dintre cei mai respectaţi călugări ai ortodoxiei - noi de ce n-am avea voie să le punem în oală, zilele astea? Bună întrebare! Din informaţiile noastre, călugării de la Sfântul Munte chiar mănâncă, uneori, fructe de mare în post. Dar au un motiv serios să o facă. Se pare că, în zonă, nu prea s-au găsit surse pentru a asigura minimul necesar de alimente pentru călugări, pentru perioada de post. Aşa că, uneori, se dau şi dezlegări la fructe de mare sau icre. Cine spune că fructele de mare nu trebuie mâncate, în post, îşi motivează alegerea bazându-se pe faptul că moluştele şi crustaceele - fie că au, fie că n-au sistem circulator - sunt făcute din carne, aşa că, în mod clar, nu-s nici precum ciupercile, vinetele şi morcovul. În ceea ce priveşte argumentul alimentaţiei călugărilor de pe Muntele Athos, susţinătorii postului clasic spun că una e să recurgi la un aliment pentru că n-ai altceva de mâncare şi cu totul alta e să ai de unde alege mâncăruri vegetale, dar să cauţi cu tot dinadinsul o soluţie să mănânci carne în post şi să nu te simţi vinovat pentru asta.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri