Primarul din Cernavodă şi fiul său, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Primarul din Cernavodă şi fiul său, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare(778)


        Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost condamnat, marţi, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, iar fiul său a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare, decizia fiind definitivă, după ce în prima instanţă cei doi fuseseră achitaţi. Curtea de Apel Constanţa a pronunţat, marţi, sentinţa în dosarul în care au fost judecaţi primarul oraşului Cernavodă, fiul şi fratele edilului, dar şi alte trei persoane, potrivit News.ro. Astfel, Gheorghe Hânsă a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată cu executare, iar fiul său, Tiberiu, la trei ani şi două luni de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu. Fratele lui Gheorghe Hânsă, Nicolae, a fost achitat. Tot în acest dosar, Mihai Adam a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu executare, iar Marin Cadiu şi Margareta Cileaga au fost condamnaţi la trei ani cu suspendare, având un termen de încercare de şase ani. Curtea de Apel Constanţa a mai decis ca Gheorghe Hânsă, Tiberiu Marius Hânsă şi Mihai Adam sa nu aibă dreptul de a ocupa o funcţie publică pe o durată de trei ani după executarea pedepselor. Sentinţa Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Achitaţi în prima instanţă. În noiembrie 2014, cei şase au fost achitaţi de Judecătoria Medgidia, instanţa stabilind că faptele pentru care au fost judecaţi, delapidare, respectiv, complicitate la delapidare, nu erau prevăzute de legea penală. Decizia instanţei a fost atacată de catre Parchetul de pe lânga Judecătoria Medgidia la Curtea de Apel Constanţa, fiind schimbată încadrarea juridică a faptelor. Gheroghe Hânsă a fost judecat pentru că în perioada 2005-2008, pe când era primar al oraşului Cernavodă, ar fi redirecţionat fonduri către firma fiului său pentru reabilitarea unor străzi din Cernavodă, prejudiciul fiind de aproape trei milioane de lei. Gheorghe Hânsă a fost primar în Cernavodă între 2000 şi 2008, iar in 2012 a câştigat un nou mandat din partea PNL.
        Potrivit unui comunicat al PNL Constanţa, organizaţia judeţeană a luat act de decizia Curţii de Apel Constanţa de condamnare a lui Gheorghe Hânsă, iar în urma acestei decizii el işi va pierde calitatea de membru PNL.
        În următoarele zile, Prefectura Constanţa va emite un ordin de încetare a mandatului primarului din Cernavodă înainte de termen, după ce va primi documentele de la instanţă privind condamnarea definitivă a edilului.
        În prezent, Gheorghe Hânsă mai este judecat în două dosare de Judecătoria Medgidia pentru infracţiuni de corupţie. 




jooble.org