Taxa de solidaritate

Taxa de solidaritate(692)


        Senatorii Ioan Ghişe şi Laurenţiu Mihai propun, într-o iniţiativă legislativă, ca operatorii economici cu cifra de afaceri mai mare de 4.440.000 lei să plătească anual o taxă de solidaritate de 1% din profit, iar banii strânşi să fie folosiţi pentru creşterea pensiilor mai mici decât salariul minim pe economie. Propunerea legislativă, depusă la Senat, se referă la Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse. Potrivit proiectului,         Programul de solidaritate socială constă în instituirea taxei de solidaritate operatorilor economici, persoane juridice plătitoare de impozit pe profit. Cuantumul de solidaritate socială este de 1% din profitul anual al fiecărui operator economic. Taxa de solidaritate socială se aplică operatorilor economici a căror cifră de afaceri anuală este mai mare de 4.440.000 lei. Sumele colectate din plata taxei de solidaritate socială se constituie ca sursă a bugetului asigurărilor sociale de stat. Sumele vor fi utilizate pentru creşterea cuantumului tuturor pensiilor mai mici decât salariul minim pe economie. Laurenţiu Mihai, senator al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), a arătat că, potrivit unor date făcute publice pe 14 martie de Institutul Naţional de Statistică (INS), în prezent numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,289 milioane în ultimul trimestru al anului trecut, în scădere cu 57.000 faţă de aceeaşi perioadă din 2014, motivul real fiind sărăcia şi nivelul scăzut de trai. Potrivit acestuia, contribuţia de 1% din profitul anual al unei firme serioase, cu profituri substanţiale, nu este o povară prea grea în comparaţie cu gravitatea situaţiei în care se află această categorie vulnerabilă.




jooble.org