Şcoala de șoferi pentru tehnocrați

Şcoala de șoferi pentru tehnocrați(1883)


Guvernul lui Cioloș, în care totul este pe invers, ca rezultat al unor apucături lumești, arată ca o școală de șoferi amatori, nici măcar profesioniști cu C-ul, unde se negociază totul, orice curbă la stânga, mersul înapoi, inclusiv drepturile și libertățile noastre! Că așa vrea o doamnă cu rang de ministru, care a ieșit cu democrația la mezat! Sau la uscat, spun unii, bănuind că cineva s-a udat...Evident, din cauza emoției firești a celor care au prins un post în București. Că vorba aia, tehnocrat să fii, noroc să ai! Domnii tehnocrați s-au înscris la școala cu pricina, renunțând la posturile călduțe din U.E., de dragul covrigului! Aici, e posibil ca tehnocrații noștri să se fi aflat într-o mare eroare, deoarece covrigul, ca simbol și nu numai, este atribuit mai mult politicienilor. În campania electorală, dau cu covrigi peste tot. Un covrig are pe-o parte sare, dovadă că politicianul o duce rău de tot, ca la ocnă! Pe partea cealaltă găsim mac din abundență, cu titlul de bunăstare, drog etc. Abia după ce au intrat în posesia obiectului de inventar, tehnocrații au înțeles că se zice covrig la volan, dar nu au fost dezamăgiți până la epuizare... Când sunt întrebați ce fac, șoferii răspund la unison că trag de volan. Tehnocrații vor merge la Giurgiu, unde câinii melomani se plimbă cu covrigii în coadă! În Guvernul cu tehnocrați domnește debandada. Pentru că nimeni nu are permis de conducere adaptat la realitățile din țară, toată lumea circulă după cum o taie capul pe fiecare parte. Fiecare cu volanul lui din dotare, se depășesc haotic în curtea școlii, fără semnalizare, fără preaviz, fără nimic...Eu îmi amintesc că, după investirea sa în funcția de premier, Cioloș vorbea despre autodepășire și nu despre depășirea după posibilități! După numirea miniștrilor, s-a constatat că aceștia circulă haotic prin economia noastră și că nu au habar de principalele reguli de circulație, confundând sensul cu contra sensul! Sigur, s-a întâmplat ca și Tăriceanu să ajungă pe contrasens, dar a avut trei scuze palpabile. Circula cu motocicleta, era în timpul liber și nu făcea parte din grupa tehnocraților...

În școala de șoferi a tehnocraților, mai nou, se studiază cu lux de amănunte mersul în marșarier. Față de cei care bat pasul pe loc, este, totuși, un progres. La mersul înapoi, ca noutate, măcar ne mișcăm! Chiar și atunci când, din cauza unor neisprăviți, dăm țara înapoi... La câte experiențe s-au făcut pe cap de român, tehnocrații anonimi ne mai lipseau și bagheta lor franțuzească! Fiecăruia îi lipsește câte o bujie, dovadă că nu prea sunt în pas cu tehnica. De altfel, la școala de șoferi se exersează condusul la rece, după care elevul tehnocrat pleacă direct în cursă! Fiți atenți la Cioloș. Când vorbește, e foarte crispat. Stiți de ce? În acel moment, dumnealui se află la volan și știe că nu are voie să stea de vorbă cu pasagerii! Cel mai mult se transformă cînd schimbă vitezele... Întotdeauna îi rămâne una în plus! Deunăzi, a întârziat, într-o poziție nefirească, să răspundă la întrebarea pusă de o ziaristă. În momentele de prelungiri, cineva mi-a șoptit : “Așteptați puțin, tocmai depășește coloana prezidențială. Are boală pe domnul președinte!” Cum așa, nu este guvernul lui Iohannis?

Revin la școala de șoferi pentru tehnocrați. Şefa de la Justiție stă călare pe cric, suflecată până la brâu, își negociază la sînge, ceea ce-i vine în minte, în cea mai proastă zi a existenței sale ca ministru. Deși pare o femeie educată și bine pregătită profesional, a dat, ireparabil, cu mucii în fasole, spunând ceea ce a spus despre drepturi și libertăți. Din acest motiv, îndrumătorul de grupă i-a recomandat să exerseze din nou mersul înapoi. Adică, pe înțelesul tuturor, mersul cu spatele. Mai înapoi decât ne-a dus domnia sa, să-mi fie cu iertare, nu se poate, că trecem peste bordura U.E. 

De-a lungul existenței sale, Guvernul României a arătat în tot felul de măscăreli, inclusiv, pe vremea UDMR, în culori ungare! Dar, să ne fie cu iertare, niciodată nu a fost o asemenea debandadă de nedescris. Miniștrii tehnocrați circulă de-a valma. Nu respectă nicio regulă europeană de circulație. Confundă roșul franțuzesc cu roșul românesc de Recaș. De altfel,nici unul nu are permis auto sau de mers pe jos într-o țară civilizată! De aceea, toți circulă pe contrasens, invocând regulile din Anglia, care a acceptat cu greu să rămână în UE! 

În școala de șoferi pentru tehnocrați, Cioloș nu știe niciodată, ca în cazul dreptei cu stânga, ce fac ceilalți! De când au preluat Guvernul, se ocupă doar cu protecția muncii! Dacă nu sunt ei în stare să deschidă un stadion nou și modern pentru disputarea unui meci de fotbal!
 




jooble.org