Penalizări pentru cei care nu şi-au reînnoit autorizaţiile pentru locurile de parcare(415)


Constănţenii care deţin autorizaţii pentru rezervarea locurilor de parcare trebuiau să le reînnoiască până la data de 31 Martie 2013, la Centrul de Informare Cetăţeni de la City Mall.

După această dată, autorizaţiile care au fost eliberate anul trecut nu au mai fost anulate, dar pentru ele sunt percepute penalităţi de 2% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună ce trece până la data achitării integrale a obligaţiei către bugetul local.


În acest sens, celor care deţin autorizaţii dar nu au plătit le vor fi trimise adrese de înştiinţare. Astfel, dacă vor semna de primire dar nu vor veni să plătească nici după o lună de la data înştiinţării, după două luni de la data scadentă locurile de parcare vor fi repartizate altor persoane. Dacă nu au primit înştiinţarea şi nu au venit să plătească până la sfârşitul anului, atunci locul de parcare va fi repartizat anul următor altui solicitant.

Pentru reînnoire, constănţenii trebuie să prezinte inspectorilor din cadrul Primăriei Constanţa vechiul document, în original, în baza căruia se va emite unul similar pentru anul 2013. De asemenea, este nevoie să prezinte o copie a certificatului de înmatriculare a vehiculului, una a cărţii de identitate a proprietarului, copie a contractului de leasing, dacă este cazul, şi o cerere tip.


În ceea ce priveşte taxa de rezervare a locurilor de parcare, persoanele fizice vor plăti 149 de lei pentru eliberarea autorizaţiei de parcare pe anul 2013, iar persoanele juridice vor scoate din buzunar 430 de lei pentru un an întreg sau 87 de lei pe lună. De asemenea, persoanele juridice posesoare de autoutilitare de până la 3,5 tone care deţin locuri de parcare plătesc 922 de lei.
 




jooble.org