STATUTUL MILOGULUI

STATUTUL MILOGULUI(1589)


În cazul domnului Comănescu, de la GSP, nu trebuie să te numești Mafalda și nici măcar Hapurnea, tânăr gazetar, ca să înțelegi cum e cu democrația la dumnealui în curte. Episodul relatat de mai tânărul meu confrate, sancționat pentru libera lui exprimare, în sensul direct al reducerii sale la tăcere pe nișa de programe a televiziunii miliardarului, mă scutește, practic, de orice alt comentariu. Sigur, unii o să spună că, fiind vorba de o televiziune privată, patronul poate selecta, după cum vor mușchii lui, invitații la o emisiune... Poate, desigur, dar o astfel de măsură ne spune nouă ceva, mai ales când vrei să te implici în administrarea unui oraș! E ca în cazul cârciumilor unde ești avertizat că, dacă nu corespunzi criteriilor personale ale șefului de unitate, riști să fii scos afară în șuturi! Fără glume, fără comentarii critice și fără păreri personale. În loc de lista cu meniul, primești lista neagră! Într-un fel, îl înțeleg și pe domnul Comănescu. Şi-a făcut o televiziune de la care vrea să vadă și să audă doar ceea ce îi place domniei sale. De aia am zis că este mediocră. Ce fel de realizator de emisiuni o fi ăla care nu-și satisface, profesional vorbind, nici măcar stăpânul! Adică, presupun, singurul său telespectator fidel! De când cu candidatura amiralului Chițac la Primăria Constanța, gruparea care îl sprijină mimează, cu mijloace rudimentare, inclusiv prin intermediul postului de televiziune, transparența. Pe scurt, fiind vorba de o selecție naturală, pe bază de disciplină militară dusă până la absurd, ordinul se execută, nu se discută, sunt acceptați doar cei care îi cântă în strună domnului Comănescu! Singurul în măsură să emită judecăți de valoare și să spună care-i bun și care este prost, cine merită sau nu să fie băgat în seamă! Aroganța domnului Comănescu este de-a dreptul șocantă! Abia a apărut, ca un meteorit, pe cerul politichiei locale și, gata, se și crede noul tătuca al Constanței! Învățat să nu-i sufle nimeni în ciorbă, se împacă greu cu noțiunea de transparență. Să treacă alegerile și, pe urmă, ne scoate el și transparența din cap! Democratic, nu altfel, dând milităria jos din pod! Am mai spus chestia asta... Prea multe mesaje de acest gen cu tentă cazonă! Chiar domnul Chițac ne-a avertizat că trebuie să ne scuturăm de praf și să ne apucăm de treabă...Ca și cum, până acum, noi, cetățenii, am trândăvit! Domnul Comănescu se vrea a fi liderul unui nucleu dur, gata să facă educație cu centura ofițerului de serviciu. Şi pe cine vrea el să își încerce mușchii? Pe presă, desigur. Pe presa care îl critică și care îi pune întrebări incomode.

Şi cum peștele de la cap se împute, nu mă mai miră nici obrăznicia colaboratorilor săi! Unul dintre ei ne-a catalogat drept milogi, pentru simplul fapt că am solicitat efectuarea unor plăți restante, conform clauzelor incluse în contract! Individul ăsta, care ne-a făcut pe noi milogi, face parte din echipa lui Chițac, candidatul care promite că cetățeanul, constănțeanul, va avea parte de un nou statut! Care statut? Cel de milog? Pentru simplul motiv că își cere drepturile care i se cuvin! Nici nu au ajuns bine la primărie și, gata, dumnealor ne privesc de sus, cu un aer de superioritate, pentru a face diferența între ei și milogii orașului! Şi, atunci, de ce ne mai mirăm că, în perspectiva alegerilor locale, PSD are mai multe șanse decât PNL!
 




jooble.org