Atenţie, cumpăraţi lapte procesat de două ori

Atenţie, cumpăraţi lapte procesat de două ori(784)


Problemele industriei lactatelor se răsfrâng asupra consumatorilor finali care cumpără lapte procesat de două ori şi nici măcar nu ştiu când se întâmplă acest lucru. Indiferent dacă aleg să cumpere lactate comercializate sub marca proprie a retailerilor sau produse de brand, de pe etichetă nu pot afla informaţii cu privire la provenienţa laptelui materie primă folosit şi nici măcar care este procentul de lapte praf utilizat, dacă este cazul. Cu toate acestea, autorităţile nu pot face nimic, pentru că totul este legal. Fermierii vor însă să schimbe legea. Deocamdată, laptele de vacă tratat termic (pasteurizat) provenit din import şi sau din state membre ale UE poate fi folosit, ca materie primă, în unităţile de procesare a laptelui, pentru obţinerea unor produse lactate (inclusiv lapte de consum pasteurizat), cu condiţia ca acesta să respecte: cerinţele privind tratamentul termic şi eficienţa pasteurizării respectiv obţinerea unei reacţii negative la testul fosfatazei alcaline; criteriile care se aplică laptelui de vacă tratat termic, care este utilizat pentru fabricarea altor produse lactate (respectiv numărul total de germeni să fie mai mic de 100.000/ml la 30 de grade Celsius). O statistică publicată de Consiliul Concurenţei, conform ECONOMICA.net, dezvăluie că doar 63% din laptele de consum din supermarketuri şi hipermarketuri este românesc, 36% fiind importat din ţările UE şi 1% din statele din afara UE.




jooble.org