Cum a fost defăimată basca fudulă a domnului Dragnea

Cum a fost defăimată basca fudulă a domnului Dragnea(1704)


Aud că basca de tractorist a domnului Dragnea se consideră defăimată de cei care fac trimitere la legăturile sale cu glia strămoşească, sugerându-i-se să se întoarcă grabnic la munca câmpului. Ca formă de protest, a găsit de cuviinţă să se dea cu fundul de pământ, fiind extrem de băşicată pe aceată temă. De altfel, de la o vreme încoace, nici Liviu Dragnea nu se simte prea bine, fiind din ce în ce mai ofuscat pe toată lumea! Indiferent de naţionalitate, pentru că i-ar sta din nou bine alături de UDMR. Indiferent de sex. De când nu se simte bine domnul Dragnea ? Practic, de când a băut paharul acela de vin cu Gabriel Oprea, exact la botul calului. Care cal, la rândul său, chiar dacă nu este unul de rasă, se simte defăimat până în copite, pe motiv că cei doi l-au confundat cu tejgheaua dintr-o bodegă ordinară. Culmea defăimării a constat în faptul că domnul Oprea, ajuns într-un moment de euforie totală, a comandat la pereţi o bere pentru calul său, generând confuzii pe două fronturi obşteşti.Altele decât condiţiile socio- profesionale în care a fost făcut general cu repetiţie. Să clarific o suspiciune de defăimare despre repetiţie. Înainte de a fi înaintat în grad, s-a făcut o repetiţie generală, ca la teatru. De la general, că de aia îi spune aşa. Tu faci aşa, tu dregi, tu dezlegi etc. Ca să iasă totul bine, ca la carte. Revin asupra celor două confuzii.
1. Deşi se lăuda că e călare pe situaţie, a căzut de pe şa şi şi-a rupt noada girofarului!
2. Altă defăimare grosolană. Calul nu este un alcoolic notoriu, după cum a fost descris cu rea credinţă.
Aud că basca lui Dragnea, pusă când într-o parte, cu cozoroc, când în alta, fără cozoroc, cere să fie despăgubită pe motiv că cineva a dat cu ea de nenumărate ori de pământ. Inclusiv iarna, când, din raţionamente greu de ghicit, este confundată adeseori cu o căciulă, la noi, simbolul nădufului! De aici înainte, devenită monument al naturii, printre ţurţuri, cine se mai ia de basca domnului Dragnea, atenţie, riscă să o fure rău de tot! Se vede treaba că i s-a urcat la cap şi a uitat repede de unde a plecat, cu chiuituri, rateuri şi poticneli! În calitatea sa de lider al unui partid corpolent şi gălăgios, domnul Dragnea se erijează în apărătorul defăimaţilor de pretutindeni, pozând în mama răniţilor cu patalama de la ISU pe tot anul. Aiurea. Nu mai poate el de defăimarea defăimaţilor! În realitate, nu-i pasă decât de basca lui de tractorist la ţiplă, cu sau fără cozoroc, îndesată sau nu, după obicei, înfundată sau nu pe cap, indiferent de anotimp. Dacă basca e de tractorist la ţiplă, pentru că nimeni nu mai munceşte în ţara asta, nu este niciun motiv să fiu acuzat de defăimare. Cert este că basca domnului Dragnea, care a parcurs foarte repede, culmea! pe jos, drumul de la sat la capitală, nu mai acceptă nici măcar să fie atinsă cu o floare! Una galbenă esenţa porcului, care, vara, se găseşte din abundenţă pe câmpiile patriei. Unii au confundat-o cu muşeţelul, clasificând-o, după modelul dosarului de la securitate al domnului Băsescu, drept plantă medicinală. Aşa procedează orice bască fudulă, care de nimeni nu are frică. Nu merge nicio rimă! În materie de bască, domnul Dragnea manifestă o slăbiciune greu de stăvilit. Între domnia sa şi bască, ca stare sentimentală, domneşte dragostea la prima vedere, cu ochiade cu tot. De aceea, nu e bine să te pui cu basca omului, că te fitileşte imediat. Deseori, de când dumnealui e mare şef, basca este confundată cu partidul cel mare numit PSD. Cu alte cuvinte, dai în basca lui Dragnea, dai în fabrici şi uzine! Alea care mai sunt, că le numeri pe degete. Ca să-şi protejeze basca preferată, a găsit de cuviinţă să sară la gâtul presei şi a tuturor celor suspectaţi de tentativă de defăimare. Rezultatul? S-a făcut de cacao! Întreb. Cacao sună a defăimare ? Dar cacao mocca ?
 




jooble.org