Asociația Civică „Pentru Constanța”, cadou pentru toți îndrăgostiții: concert Andra şi Cristina Bălan

Asociația Civică „Pentru Constanța”, cadou pentru toți îndrăgostiții: concert Andra şi Cristina Bălan(690)


Constanța, 12 februarie, 2016 - Campania “Iubește Constanța” continuă cu un nou concert în luna februarie, luna iubirii și a îndrăgostiților. Vineri, 12 februarie, de la orele 19.00, Asociația Civică „Pentru Constanța” aduce la Sala Sporturilor două voci îndrăgostite de muzică într-un spectacol incendiar. Intrarea este liberă, în limita capacității sălii.
Concertul va fi deschis de Cristina Bălan, câștigătoarea ultimei ediţii a concursului „Vocea României”. În partea a doua a spectacolului, pe scena va urca Andra, una dintre cele mai iubite vedete a muzicii pop românești.
De asemenea, pe pagina de Facebook a Asociației a fost inițiat un concurs cu premii cu tema „Iubeşte Constanţa”. Participanţii trebuie sa posteze fotografii alături de cineva drag din locul preferat din oraşul Constanţa. Autorii primelor 10 fotografii care vor strânge cele mai multe like-uri vor câștiga un aparat foto digital.
Inițiatorul și organizatorul evenimentului este Asociația Civică „Pentru Constanța”. Înfiinţată în iunie 2014, Asociația are drept scop promovarea valorilor naţionale, responsabilitatea civică, consolidarea valorilor democratice la nivel local şi naţional. De asemenea, prin statutul său, Asociația încurajează iniţiativele care oferă oportunităţi pentru voluntariat, muncă în folosul comunităţii şi ajutor reciproc pentru toate vârstele şi grupurile sociale.
 




jooble.org