Femeie de 76 de ani, pe punctul de a fi înșelată prin metoda Accidentul(901)


Ieri, polițiștii Secției 1 din Constanța au fost sesizați telefonic, de către o femeie de 76 ani, din municipiul Constanța, cu privire la faptul că în aceeași zi, orele 16.00, a fost apelată telefonic de către o persoană necunoscută, de sex bărbătesc, care a pretins că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier și a solicitat suma de 10.000 de lei, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Femeia a realizat că este vorba despre o înșelăciune prin metoda accidentul, nu a plătit nici o sumă de bani, iar în aceeași zi, orele 17.34, a sesizat lucrătorii de poliție.

Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere penală a autorilor.


Cu această ocazie IPJ reamintește cetăţenilor:

Ø Verificaţi IMEDIAT dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de Poliţie sau Parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi la acea autoritate pentru confirmare);

Ø Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, anunţaţi IMEDIAT Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

Ø Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

Ø Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini;

Ø NU DAŢI BANI NECUNOSCUŢILOR SUB NICIUN MOTIV!

Ø ÎN SITUAŢII SIMILARE, ÎN CARE VI S-AU SOLICITAT BANI PENTRU A FI SOLUŢIONAT UN ACCIDENT RUTIER SAU PENTRU INTERVENŢII MEDICALE REZULTATE DIN ACCIDENTE, APELAŢII IMEDIAT 112 !!

 

CONSTĂNŢENII TREBUIE SĂ CUNOASCĂ FAPTUL CĂ:

Ø În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări;

Ø Orice accident/ eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;

2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie;

ORICE ALTE VARIANTE SUNT EXCLUSE, IAR DACĂ SUNT PUSE ÎN PRACTICĂ ELE NU SUNT LEGALE;

 

Ø În conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav, este de obicei anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.




jooble.org