Campania de prevenire estivală, „Tu Ştii pe Cine Plăteşti?”(1029)


Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în colaborare cu Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanţa, Fundaţia Raţiu pentru Democraţie, Inspectoratul de Jandarmi Constanţa şi un post de radio implementează campania de prevenire estivală „Tu Ştii pe Cine Plăteşti?”. Campania se desfăşoară în perioada 27 iunie – 31 august 2013 şi are ca scop descurajarea cererii de servicii sexuale, precum şi cunoaşterea şi respectarea prevederilor legale care sancţionează traficul de persoane.

Mesajul este orientat către clienţii care apelează la astfel de servicii oferite de către tinerele femei ce pot deveni, astfel, potenţiale victime ale traficului de persoane. Campania de prevenire va cuprinde activităţi de informare a turiştilor de pe întreg litoralul constănţean, distribuirea de materiale informative şi organizarea de concursuri tematice.


De asemenea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în colaborare cu Asociaţia Studenţilor şi Medicilor Voluntari continuă implementarea proiectului „Fii Corect, Fii Responsabil, Prima Clipă Contează!”.
În cadrul acestui proiect, organizatorii şi-au propus creşterea nivelului de educaţie medicală în ceea ce priveşte importanţa acordării primului ajutor şi a noţiunilor de urgenţă medicală în rândul societăţii constănţene, dar, mai ales, în rândul tinerilor.


În această etapă, trainerii Asociaţiei Studenţilor şi Medicilor Voluntari, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa urmăresc formarea unor echipe instruite în acordarea de prim-ajutor la nivelul unităţilor liceale. Astfel, tinerii beneficiari vor dobândi informaţii cu privire la managementul politraumatismelor, suspiciunea de fractură de coloană cervicală, protecţia manuală de coloana cervicală, hemoragii, hemostaza, plăgi, contuzii, obstrucţia căilor aeriene superioare, imobilizarea victimei pe targă şi transport, fracturi, luxaţii, entorse, arsuri, degerături, epilepsie, hipoglicemie, lipotimie. Tinerii vor fi pregătiţi atât teoretic cât şi practic, urmând ca, în final, să fie testaţi în ceea ce priveşte informaţiile acumulate.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri