Viaţa mai puţin romanţată a înzăpezitului

Viaţa mai puţin romanţată a înzăpezitului(1998)


În ultimii 25 de ani, cu sprijinul autorităţilor locale şi de stat, care emană atâta indolenţă, lăcomie şi prostie, înzăpezitul s-a dezvoltat plenar, cum ar spune domnul Iliescu, afirmându-se în toate domeniile de activitate. Practic, de inactivitate, pentru că, în realitate, asta este soarta celui înzăpezit, fie accidental, fie pentru că aşa-i dictează destinul… Înzăpezitul reprezintă, astăzi, un indicator principal al populaţiei, fiind răspândit, indiferent de relief, naţionalitate sau sex, pe întreg teritoriul patriei. Din punct de vedere al etniei, are un statut complex, reprezentându-i atât pe românii cărpiţi în fund, un reper de bază, cât şi pe ţiganii din Strehaia, alt reper de bază. Merabolismul său este surprinzător şi rece. El hibernează vara şi apare peste tot iarna. De când cu iernile astea lungi şi geroase, a crescut numărul de înzăpeziţi pe cap de guvernant incapabil să rezolve problemele generate de sezonul rece! Datorită acestor incapabili, dar şi a unor şmecheri, care se îmbogăţesc tot timpul iarna, mimând că îşi fac treaba, înzăpezitul şi-a consolidat poziţia în peisajul hibernal de la noi. El este nelipsit de pretutindeni, impresionând prin viaţa sa mai puţin romantică. Înzăpezitul este un personaj controversat. MRU, de pildă, fostul prim ministru nărăvit la muşchiul de vită de lux, pe timpul mandatului său inutil, l-a criticat vehement pe motiv pe motiv că nu-şi dă singur zăpada din faţa casei şi că aşteaptă totul mură în gură. Reproşurile au fost făcute într-o casă îngropată la peste doi metri sub zăpadă ! Din punct de vedere istoric şi memorialistic, episodul cu pricina este unul încărcat de foarte multe semnificaţii. Reprezintă o dovadă curentă că înzăpezitul poate supravieţui şi la mare adâncime sub zăpadă. Eventual, cu un tub scos afară pentru o respiraţie mai lejeră, după metoda folosită de cei care practică înotul subacvatic. Ca imagine, este o şansă în plus pentru tehnocraţii care se fac că ne guvernează, prelungind la nesfârşit obiceiurile de iarnă autohtone moştenite din moşi strămoşi. Practic, printr-o simplă ordonanţă de urgenţă, înzăpezitului i se poate interzice să scoată capul afară. De aici, matematic, derivă şi celelalte reguli privind iernatul la noi: ciocul mic în zăpadă, supravieţuirea pe bază de untură de focă, transformarea locuinţelor în igluuri, prelungirea stării de hibernare pe termen nelimitat, numirea unui guvernator pe timp de iarnă în persoana numitului Fram ursul polar şi penal, mărirea pensiilor în seu şi gaz de lampă cu sticlă de opt etc. Din foarte multe puncte de vedere, viaţa înzăpezitului seamănă cu starea naţiunii. Practic, în cazul său, de peste 25 de ani, nu s-a schimbat nimic ! De câte ori vine iarna, asistăm la aceleaşi scenarii şi jocuri de situaţii. Pe de-o parte, autorităţile şi instituţiile statului, depăşite tradiţional de situaţie. Pe de altă parte, înzăpezitul, ca şi ţara, singur pe lume, tot mai izolat, mereu, mereu în acelaşi peisaj al parodiei despre neputinţa bine plătită. Înzăpezitul, cu viaţa lui mai puţin romanţată,îi încurcă vizibil pe şmenarii drumurilor, învăţaţi să respecte doar principiile lor de gaşcă, fie fără licitaţie, fie fără Dumnezeu…Ca simbol, înzăpezitul este noul nostru gânditor. Când vezi ce se întâmplă în ţara asta de la primii fulgi de nea şi până la venirea iernii cu adevărat, nu poţi să nu cazi pe gânduri…Înzăpezitul trăieşte un nesfârşit coşmar. Uneori, primăvara, când înfloresc pomii şi ai senzaţia că ninge, înzăpezitul intră în panică şi face apel la 112...Asta este viaţa mai puţin romanţată a înzăpezitului… De fapt, a românului de rând.
 




jooble.org