Zeci de localități fără curent electric(578)


Din cauza condiţiilor meteo deosebite, a viscolului și caderilor masive de zăpadă (cod portocaliu), au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Dobrogea.

La ora 10:00, situaţia se prezenta astfel:

- în judeţul Constanța sunt nealimentate total 7 linii electrice aeriene de medie tensiune, 9 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 126 posturi de transformare, fiind afectate 23 localităţi (Hârșova parțial, Ciobanu parțial, Gârliciu, Băneasa parțial, Potârnichea, Canlia, Cerchezu, Almalău, Ostrov, Bugeac, Lipnița, Coșlugea, Mircea Vodă, Zenovia, Azizia, Saligny, Castelu, Nisipari, Nazarcea parțial, M. Kogălniceanu parțial, Miorița, Basarabi , Poarta Albă).

- în judeţul Tulcea sunt nealimentate 2 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 16 posturi de transformare, fiind afectate 4 localităţi (Cerbu, Sâmbăta, Slava Rusă , Slava Cercheză).

- în judeţul Călăraşi sunt nealimentate total 19 linii electrice aeriene de medie tensiune, 14 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 430 de posturi de transformare, fiind afectate 15 localităţi (Sohatu, Budești, Frumușani, Dor Mărunt, Coconi, Curcani, Lupsanu, Răzvani, Cuza Vodă, Sărulești, Belciugatele, Dragalina, Radu Negru, Ciocănești, Dorobanțu).

- în judeţul Ialomița sunt nealimentate total 2 linii electrice aeriene de medie tensiune, 2 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 125 posturi de transformare, fiind afectate 12 localităţi (Condeești, Bărbătescu, Coșereni, Sintești, Axintele, Bărcănești, Movilița, Cocora, Borănești, Țăndărei, Ciochina , Andrășești).

În toate zonele și în municipiul Constanța se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupți, chiciură depusă pe elemente de reţea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).

 

În pofida condiţiilor meteo severe, cu rafale de vânt de peste 80km/h şi a condiţiilor de circulaţie rutieră dificile, a drumurilor blocate si a lipsei vizibilitaţii în teren (câmp) sub 50 metri, echipele Enel Distribuție Dobrogea şi ale contractorilor lucrează neîntrerupt, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.




jooble.org