Forța Civică Constanța, în dezacord cu prefectul Eugen Bola(371)


Forța Civică Constanța dezaprobă declarația prefectului Eugen Bola referitoare la decizia ANI care constată existența stării de incompatibilitate în cazul a 22 de aleși locali din judeţeul Constanţa, solicitându-i acestuia să se comporte ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, garant al aplicării și respectării legii, și nu ca un om aservit puterii politice.

Invocarea ca argument pentru schimbarea legii a faptului că un număr foarte mare de aleși locali se află în situația de incompatibilitate și, pe cale de consecință, aplicarea legii în forma ei actuală ar pune în pericol reprezentarea intereselor administraţiilor locale este hilară din partea celui care ar trebui să înțeleagă foarte clar consecințele situației incriminate.Nu legea trebuie modificată pentru a-i păstra pe aleșii locali în funcții și a le conferi privilegii, ci aceștia trebuie să respecte legea și să nu se afle în situații de incompatibilitate.

”Cu această ocazie îi reaminitim domnului prefect că nu a avut absolut nici o problemă să emită ordinul de eliberare din funcție al primarului de la Poarta Albă, aflat în aceeași situație, și nici nu a considerat atunci legea ca fiind “strâmbă”, sau că “trebuie modificată”. De asemenea, prefectul a declarat că va acționa la fel în cazul primarilor USL sau al președintelui Consiliului județean Nicușor Constantinescu, dacă aceștia vor fi găsiți incompatibili și îi solicităm să acționeze în consecință”, se arată într-un comunicat de presă al Forței Civice.




jooble.org