BREAKING NEWS. Un marinar român a murit în Bahamas(516)


Șeful mecanic A.I.Petru, aflat în spitalul din Nassau/Bahamas, a decedat.

”A.I Petru, 39 ani din Constanta, sef mecanic pe nava Montreal sub pavilion Liberia a avut o criză de ficat, acesta fiind transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Nassau/Bahamas”,  a declarat Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF România.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Un alt român este internat în stare gravă în Malaezia. Este vorba despre ofițerul mecanic I A. Cosmin, de 34 de ani, din Constanța.

”Pe data de 29 ianuarie 2015, în timp ce se întorcea la nava Balsa sub pavilion Marshall Island aflată în portul Penang din Malaezia, comandantul şi ofiţerul mecanic 1 au fost accidentaţi de către o maşină de transport marfă din interiorul portului. În urma accidentului comandantul a fost lovit foarte puternic, având hemoragie internă, ofițerul mecanic 1 alegându-se cu mai multe fracturi şi leziuni. Din păcate noaptea trecută comandantul a încetat din viaţă, celălat navigator fiind accidentat grav, dar este stabilizat, el fiind înafara pericolului de a deceda. Reprezentanţii familiilor (soţiile) sunt deja în drum spre locul accidentului, asigurându-se transport şi cazare de către companie”, a declarat ieri Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF România.

Comandantul navei, care a decedat în accident, P. Andrei, avea 37 de ani și doi copii minori.




jooble.org