Despre groparul tehnocrat, cu dric la poartă şi cai mascaţi

Despre groparul tehnocrat, cu dric la poartă şi cai mascaţi(1459)


Dacă nivelul de trai s-ar măsura milimetric în numărul de gropi existente pe cap de locuitor, atunci, cu siguranţă şi cu zurgălăi, am fi o ţară invidiată pe bune. Dacă fiecare groapă din ţărişoara asta ar fi plină cu alimente de bază, atunci, cu siguranţă, nimeni nu ar mai muri de foame. Dacă laptele şi mierea promise de politicieni ar fi depozitate în gropile patriei, atunci, cu siguranţă, România ar fi cea mai dulce ţară de pe mapamond. Sigur, în aceste condiţii, dispare rolul educativ al câinelui cu covrigi în coadă. Sigur, în aceleaşi condiţii, dispare rolul ecologic al plopului, eventual, fără soţ, care face micşunele, plantaţie de bază în România. Oferta de gropi este de-a dreptul năucitoare, în mod deosebit, prin dimensiuni şi amplasament, origine sănătoasă sau vulcanică. Practic, nu există prototip de groapă pe care să nu-l găsim în nomenclatorul nostru naţional! Precum ciulinii Bărăganului, cândva, gropile sunt răspândite, pe cale naturală, pretutindeni, lipindu-se de noi, precum marca de scrisoare. Groapa a căpătat, după ani de zile de aşteptări şi umilinţe, o formă de relief generalizată. Ca o recunoaştere a acestui statut, în curând, gropile vor fi marcate pe hărţi. Harta gropilor din România, un nou motiv de mândrie naţională, după ce am ales un neamţ la Cotroceni... Groapa face parte efectiv din viaţa noastră de zi cu zi. Dacă nu nimerim, în fiecare zi, într-o groapă, indiferent de destinaţia ei, metabolismul nostru are de suferit. Aproape că ne-am dezobişnuit să mergem normal, drept şi fără a călca tot timpul în gropi. În schimb, groapa ne ajută la orientarea turistică şi în spaţiu, în general, fără busolă. Când e beznă, unii se orientează prin pipăit general şi fraze de genul “ Vezi că acolo este o groapă”. În general, groapa e un factor al educaţiei prin muncă. Sunt cunoscuţi, de pildă, cei care sapă groapa altora şi cad în ea. Indivizii sunt uşor de recunoscut. În primul rând, după ecusonul personal de făcător de gropi. Culmea entuziasmului, ca şi cum nu ar fi suficiente gropile moştenite de la o generaţie la alta, ne mai săpăm şi noi altele, convinşi că are cine să pice în ele! De altfel, acesta este crezul tuturor celor care sapă câte o groapă pe zi, după care, fără nici un motiv, o abandonează în mijlocul drumului! Ciudată atitudine, ca să nu spun mai mult. În ultimii ani, cetăţenii au manifestat un interes deosebit în ce priveşte valorificarea acestor gropi rebele, care au fost redate agriculturii, industriei de sensuri giratorii şi turismului de conjunctură. Gropile din carosabil, care puneau în pericol traficul rutier, au fost transformate în bazine legumicole, unde se vând castraveţi la grădinari. Există şi o istorie a gropilor de la noi, cu proştii noştri cu tot, împrăştiaţi, la loc de cinste, prin amfiteatrele unor facultăţi. În loc să se implice în rezolvarea crizei cu care ne confruntăm, politicienii se grăbesc să-şi dea doctoratul în materie de gropi. Măcar să ne îngroape nişte gropari cu titlu universitar, că nimeni nu-şi doreşte un plagiator la căpătâi, ce naiba! Adevărul că, printre cei care au îngropat ţara, se numără şi câţiva gropari cu diplomă de specialitate pe bune.Aştia au capacitatea de a îngropa şi Europa! Am înţeles că suntem singurii care promovăm în guvern gropari tehnocraţi! Se spune adeseori despre cineva că este un prost de cade singur în gropi. După amprente, putem realiza o statistică a proştilor racolaţi sau salvaţi, în funcţie de situaţie, din diverse gropi. Istoria gropilor României este destul de confuză, de la „ Groapa” lui Eugen Barbu până la groapa din “ Capra cu trei iezi”. Se ştie că, în groapa respectivă, a căzut lupul cel rău, care tocmai înfuleca nişte sarmale la un parastas...Dar, despre groparii ţării, numai de bine! Atenţie, ei reprezintă noua noastră nomenclatură!




jooble.org