Au furat terasamentul căii ferate dintre Constanța și București(492)


Polițiștii Serviciului Regional de Poliție Transporturi Călărași au făcut ieri două percheziții în orașul Fundulea, județul Călărași.

În urma perchezițiilor, la sediul unei societăți comerciale a fost găsită cantitatea de aproximativ 7.200 de kilograme de piatră de la terasamentul de cale ferată, care fusese folosită pentru pavarea terenului firmei respective. De asemenea, la sediul altei societăți au fost descoperite aproximativ 6.600 kilograme de piatră de terasament, cu care se pavase, de asemenea, terenul firmei.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii decembrie, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, ar fi furat piatra de la terasamentul magistralei CF 800, București - Constanța, din zona stației Fundulea. Ulterior, cei patru ar fi transportat piatra cu mai multe căruțe, comercializând-o administratorilor celor două firme.

Pe numele celor patru bărbați au fost întocmite dosare penale pentru furt și distrugerea sau semnalizarea falsă.

Piatra a fost lăsată în custodia societăților comerciale, urmând să fie predată societății de transport feroviar. 




jooble.org