ANI susține că adoptarea tacită a propunerilor de modificare a incompatibilităţilor contravine unei decizii a Curții Constituționale

ANI susține că adoptarea tacită a propunerilor de modificare a incompatibilităţilor contravine unei decizii a Curții Constituționale(518)


Agenţia Naţională de Integritate susţine că adoptarea tacită în Camera Deputaţilor a două propuneri legislative prin care se modifică regimul conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor contravine unei decizii a Curţii Constituţionale din 2014. Într-un comunicat remis presei, ANI reiterează faptul că cele două propuneri legislative de modificare a art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 urmăresc eliminarea sancţiunilor ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor, astfel încât persoana în cauză să nu mai poată ocupa aceeaşi funcţie eligibilă care a generat starea de incompatibilitate ori conflictul de interese, dar să poată ocupa orice altă funcţie aleasă ori numită. De asemenea, prin aceste propuneri se instituie posibilitatea rotirii în funcţiile publice în condiţiile în care sunt incompatibili sau în conflict de interese. Adoptarea acestor amendamente, în condiţiile în care anul viitor urmează să fie organizate alegeri locale şi parlamentare, va da posibilitatea persoanelor incompatibile sau aflate în conflict de interese să ocupe funcţii sau demnităţi publice, cu toate că în cazul acestora operează interdicţia de trei ani. Agenţia Naţională de Integritate solicită instituţiilor abilitate clarificarea elementelor care ţin de procedura de adoptare într-o manieră transparentă a celor două propuneri legislative, având în vedere informaţiile contradictorii cu privire la termenele constituţionale de adoptare tacită.




jooble.org