Aproape 150 MILIOANE de lei CHELTUIȚI pe NIMIC

Aproape 150 MILIOANE de lei CHELTUIȚI pe NIMIC(494)


Ministerele și alte instituții de stat au cheltuit, până în anul 2014 inclusiv, conform celor de la comisarulro, circa 140,16 milioane de lei pe studii de prefezabilitate, fezabilitate și proiecte tehnice pentru obiective de investiții care ulterior nu au mai fost realizate, potrivit Raportului de audit al Curții de Conturi a României privind Contul general anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2014. Aceste sume reprezintă cheltuieli ce nu și-au atins obiectivele de economicitate, eficiență și eficacitate, fiind efectuate fără a se obține în contrapartidă un obiectiv de investiții. Mai exact, 12 ordonatori principali de credite au beneficiat de credite bugetare pentru achiziționarea de studii de fezabilitate în vederea realizării ulterioare a unor obiective de investiții ce au rămas la stadiul de deziderat. Suma totală cheltuită pentru aceste studii de fezabilitate se ridică la 42,75 milioane de lei (9,72 milioane de euro, la un curs de 4,4 lei/euro). Este vorba despre Academia Română, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS), Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Ministerul Justiției (MJ), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Ministerul Public, Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor și SIE. Din aceeași sursă aflăm că patru ordonatori principali de credite au cheltuit peste 1,1 milioane de lei pentru achiziționarea de studii de prefezabilitate ce au vizat realizarea ulterioară a unor obiective de investiții care au rămas la stadiul de deziderat. Este vorba despre Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Academia Română. Cea mai mare sumă alocată studiilor de prefezabilitate a fost cheltuită de Ministerul Educației Naționale. Acesta a achiziționat studii de prefezabilitate nefinanțate ulterior în valoare totală de 855.360 lei, din care 20.000 lei în anul 2007, 336.330 lei în anul 2008, 372.010 lei în anul 2009, 125.020 lei în anul 2010 și 2.000 de lei în 2011.




jooble.org