Un poliţist constănţean aflat în timpul liber a prins şi imobilizat un tâlhar(483)


În seara zilei de 09 decembrie a.c., un poliţist al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a observat un individ care îi smulsese cerceii unei vârstnice.

Omul legii l-a somat să se oprească, însă acesta a fugit, fiind prins şi imobilizat de către poliţist după câteva sute de metri, în zona Cireşica.

Cel în cauză a fost identificat în persoana lui I.I.. în vârstă de 20 de ani, din Constanţa, iar în urma investigaţiilor s-a stabilit faptul că, în jurul orei 16.30 ar fi smuls cerceii din urechile unei femei, în vârstă de 87 de ani, în timp ce aceasta se deplasa spre locuinţă.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, cu tânărul în stare de reţinere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 




jooble.org