LITORAL: Peste 400 de jandarmi cooperează cu poliţia, pentru un sezon turistic cu minimum de incidete

LITORAL: Peste 400 de jandarmi cooperează cu poliţia, pentru un sezon turistic cu minimum de incidete(1277)


Peste 400 de jandarmi constănţeni sunt prezenţi pe litoralul românesc al Mării Negre, în acest sezon estival, 24 de ore din 24, în misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice. Cei 300 de jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis“ şi alţi 110 ai Inspectoratului Judeţean Constanţa sunt pregătiţi să acţioneze în cadrul „Planului de Acţiune Litoral – 2013“, care prevede patrularea în sistem integrat, cu Poliţia şi Poliţia de Frontieră.


!Planul de Acţiune, în sistem integrat – Litoral 2013”: Poliţie şi Jandarmerie, în cooperare permanentă


La sediul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa a avut loc, ieri., o întâlnire, în scopul prezentării efectivelor de jandarmi, a modului de acţiune al acestora pe litoral, a măsurilor şi a obiectivelor propuse în cadrul “Planului de Acţiune în sistem integrat - Litoral 2013”, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada sezonului estival.
La această întâlnire au participat secretarul de stat Anghel Andreescu, din cadrul MAI, alături de inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel dr. Mircea Olaru, ca şi comandanţii celor două unităţi din Constanţa..


Este acoperit tot Litoralul, de la Năvodari la Vama Veche


Militarii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa sunt prezenţi în Năvodari, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „TOMIS” acţionează în Mamaia, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol şi Constanţa (în zona Falezei, Cazinoului, Portul Tomis, plaja Modern).
În fiecare staţiune şi zonă turistică de pe litoral, echipaje de intervenţie sunt pregătite să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi restabilirea ordinii publice, în situaţia în care aceasta va fi grav tulburată, la sesizare sau la solicitare, prin numărul unic de urgenţă 112.


Siguranţă şi ordine publică, inclusiv la numeroasele spectacole şi alte evenimente de pe Litoral!


Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti, jandarmii sunt pregătiţi să asigure măsurile de ordine la toate manifestările culturale, sportive, promoţionale etc., cu participare de public numeros (în mod deosebit spectacole de amploare), care vor fi organizate în perioada sezonului estival, pe întreg litoralul.
Pentru prevenirea faptelor antisociale în zonele turistice, forţele de ordine publică vor desfăşura numeroase acţiuni punctual - tematice, fiind vizate în special zonele aglomerate, bazarurile, târgurile, discotecile şi parcările slab iluminate.


Sfaturi pentru turişti. A nu se uita de salvatorul… 112!


Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să nu aibă bunuri de valoare la vedere în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi sau ale autoturismelor, şi să nu parcheze autoturismele în locuri ferite sau slab luminate. De asemenea dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute cu scopuri obscure, cetăţenii sunt sfătuiţi să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
Pentru solicitări specifice, cetăţenii pot apela, non-stop, numărul unic de Urgenţe :112!

 




jooble.org