Liberalii, dezlegare la divorţ

Liberalii, dezlegare la divorţ(1087)


Ca să nu piardă poziţiile privilegiate pe care le ocupă, inclusiv funcţiile de conducere, liberalii constănţeni au căpătat dezlegare la…divorţ! Dezlegarea la divorţ se face, ca principală regulă, pe bază de dulce. În esenţă, la Constanţa, PNL este un partid de dulce. În amestec cu PSD, pe care îl atacă doar pe muteşte! Tot de dulce. Spuneam că, pentru a nu pierde poziţiile privilegiate pe care le ocupă în prezent, în PNL, s-a dat dezlegare la divorţ! Practic, ne aflăm în faţa unei premiere inedite, pentru că nu avem de-a face cu divorţul clasic, de cartier, cu poalele puse în cap, martori beţivi, strigături şi tot ritualul de rigoare.De asemenea, este exclusă orice tentativă meschină în privinţa partajului cu perne, diverse acareturi, servicii de porţelan, fără nici o aluzie la alte servicii, borcane cu murături etc. Divorţul de partid. Acesta este noul concept cu care PNL îşi apără cu îndârjire interesele pe plan local. Divorţul de partid nu este o chestiune personală a cuiva, indiferent de funcţie sau ideologie, inclusiv susţinere şi ataşament faţă de primarul oraşului Năvodari Inspirat din tezele lui Gabriel Oprea, divorţul de partid apără interesul naţional, ca să nu existe niciun dubiu obştesc. Fiind vorba de interesul naţional, se interzice cu desăvârşire orice critică adusă PNL. În caz contrar, s-ar putea ca senatorul Haşotti să te pună să- ţi ceri scuze! Noua directivă, de un liberalism dezarmant, dă verde la divorţ tuturor cuplurilor din PNL Constanţa măcinate de o cât de mică incompatibilitate. Desigur, incompatibilitate în materie de funcţii şi promovări pe bază de sprânceană lată. Până acum, într-un anumit context, funcţia dobora gradul. Într-o nouă viziune, funcţia doboară cuplul liberal, soţ, soţie şi viceversa, dacă nu se separă la timp. Dacă, de pildă, soţia unui liberal se află pe un post de conducere important, e musai ca soţul, care, desigur, face parte din sistem, să divorţeze grabnic, întocmai şi la timp! Acţionând cât mai repede cu putinţă, Romeo şi Julieta din PNL pun la adăpost zestrea de funcţii a partidului, sacrificiul lor fiind de-a dreptul suprem. De altfel, nu i-am citat întâmplător pe cei doi eroi, unul pe balcon, celălalt dedesubt...În materie de incompatibilitate, scena balconului, cu Romeo şi Julieta în rolurile principale, este emblematică pentru liberali. Ca să joci în această piesă monumentală, o capodoperă, e musai să ai calităţi ieşite din comun. De pildă, este foarte important să priveşti ca un vultur autohton după schema cu un ochi la făină şi cu celălalt la slănină. Adică, tot de dulce. După ani de răstrişte şi jale, divorţul, atât de hulit în anii comunismului, este reabilitat printr-o simplă directivă de partid! Incompatibilitatea, ca motivaţie, înlocuieşte clasica nepotrivire de caracter. Sub acest generic, chiar în viaţa de zi cu zi, numeroase cupluri au sfârşit lamentabil pentru mize mult mai modeste. Cum se plictiseau unul de celălalt şi viceversa, declarau imediat că sunt victime directe ale nepotrivirii de caracter. Noua doctrină amoroasă din PNL Constanţa e pe cale să producă transformări spectaculoase în privinţa relaţiilor conjugale din partid. Cu siguranţă, vor fi introduse noi reguli în ce priveşte partajul, pentru că, deocamdată, în faza în care ne aflăm, unul dintre cei doi pierde totul! Da, dar salvează partidul! Divorţul de partid, aşa cum a fost el prezentat într-o înregistrare audio făcută pe blat, emană o disciplină fără cusur, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem pe mai departe în unitatea de monolit a PNL. Sigur, viitorul partidului se află în mâinile viitorilor tineri însurăţei, capabili de noi sacrificii. Începând de astăzi, urarea “ Casă de piatră” a devenit istorie pentru tinerii liberali… 




jooble.org