Strângerea fondului școlii, pedepsită cu închisoarea

Strângerea fondului școlii, pedepsită cu închisoarea(679)


Colectarea fondului școlii ar putea fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, iar pedepsele ajung la 3 ani de închisoare dacă banii sunt ceruți chiar de membrii consiliului de administrație al școlii, prevede un proiect de lege depus de deputatul Cornel Comșa de la grupul Național Democrat la Camera Deputaților. În expunerea de motive se arată că, deși învățământul gratuit este prevăzut de Constituție și în Legea educației naționale, în momentul de față nu există sancțiuni care să pedepsească încălcarea legii, elevii și părinții fiind supuși în continuare la cheltuieli ce depășesc obligațiile și bugetul familial al acestora. Prin proiectul de lege, Comșa spune că urmărește să stopeze acest fenomen prin pedepsirea acelora care derulează operațiuni prin care învățământul de stat nu mai este gratuit. Cu ceva timp în urmă el făcuse o interpelare Ministrului Educației pe aceeași temă. 




jooble.org