Proiect pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene

Proiect pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene(524)


Asociaţia Prefecţilor şi Subprefecţilor din România (APSR) doreşte să realizeze un proiect care să faciliteze implementarea unitară a procedurilor de absorbţie a fondurilor europene şi creşterea gradului de absorbţie a acestora, iar o fază pilot a acestui proiect ar urma să se deruleze în judeţele Tulcea şi Constanţa. Proiectul APSR are drept obiectiv crearea unei platforme deschisă tuturor persoanelor juridice care operează cu fonduri nerambursabile şi va fi finanţat prin instrumentul financiar european Investiţii Teritorial Integrate (ITI) - Delta Dunării. Valoarea estimativă a proiectului este de circa 600.000 de euro, acesta urmând să se deruleze la nivel naţional şi în funcţie de decizia Ministerului Fondurilor Europene privind eligibilitatea instituţiilor prefectului din ţară. APSR deţine în momentul de faţă un portofoliu de propuneri de proiecte în valoare totală de peste 12,5 milioane de euro, acestea având drept obiective atât creşterea transparenţei în administraţie, cât şi îmbunătăţirea capacităţii de răspuns la dezastre a autorităţilor implicate în managementul situaţiilor de criză, precum şi a populaţiei. ITI-Delta Dunării este singurul instrument financiar prevăzut în Acordul de Parteneriat încheiat în luna august a anului trecut de Guvernul României şi Comisia Europeană. Potrivit autorităţilor române, suma totală de care vor dispune comunităţile locale de pe teritoriul Rezervaţiei, respectiv judeţele Tulcea şi Constanţa, va fi de peste 1,1 miliarde de euro, aceasta fiind constituită din fonduri alocate din programele operaţionale şi completată cu sume de la Guvern. 




jooble.org