Cloşca nemţească cu miniştrii de aur

Cloşca nemţească cu miniştrii de aur(1239)


La concurenţă cu tezaurul de la Moscova, cloşca cu puii de aur, cei care vor puterea cu orice preţ au ieşit la bătaie cu cloşca nemţească şi miniştrii de aur. De când şi-a instalat guvernul mult visat, preşedintele Iohannis se plimbă ţanţoş, precum o cloşcă profund responsabilă, printre tehnocraţii săi. Tehnocraţi sau figuranţi? A obţinut ceea ce şi-a dorit imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale Jucărica mult visată. Adică, zic, propriul său guvern pestriţ şi cu mărgele în urechi..De data asta, cum s-ar spune, nu a mai avut ghinion! El. Dar noi? Momentele de tandreţe se derulează cu o frecvenţă destul de mare, dovadă că domnia sa se simte împlinit din toate punctele de vedere. Ca să-i protejeze de gura lumii, acum, principalul inamic, deoarece marile decizii se iau în stradă, a pus în aplicare un plan de măsuri. În primul rând, i-a luat sub aripa sa. Se ştie, sunt miniştrii domnului preşedinte! La fel ca şi noul premier. Tehnocrat sau figurant! La audierile din comisiile parlamentare, unii au prins fluturi imaginari. Alţii au tăcut mâlc, mergând pe premiza că tăcerea e de aur! Momente umoristice unicat cu pretendenţii la şefia Sănătăţii şi Justiţiei. Pantomimă cât cuprinde. Exact acolo unde ne doare cel mai mult. Sănătatea şi Justiţia. Noul guvern a fost făcut de cei de la meteo. A tunat şi i-a adunat! Unul şi unul. Toţi ţâţă de mâţă. Avem un guvern de paraşutişti. Dincolo, într-un moment demonstrativ, a sărit cu paraşuta doar Elena Udrea. Noul guvern a sărit cu paraşuta direct în curtea lui Iohannis, cu Cioloş pe post de cârmaci. I-ar fi stat mai bine cu pluta pe Bistriţa. Când a fost adoptat de cloşca nemţească, a jucat foarte bine rolul naivului căzut din cer. În realitate, se ştia că el este alesul! Nunta sa cu guvernul nu mai era un mister...Doar poate pentru naivii din PNL, care au crezut în cloşca nemţească! În toată povestea cu negocierile, PNL nu a contat pentru Iohannis, care şi-a lăsat partidul cu ochii în soare! Pentru nişte tehnocraţi sau pentru nişte figuranţi? Cei mai mulţi dintre miniştrii de aur au venit la Cotroceni, ca nişte elevi de la ţară, dornici să vadă fotoliul pe care s-a tolănit, timp de două mandate, Traian Băsescu. Unii, dintre cei care au stat mai mult pe afară, prin străinătate, ghinion, au crezut că Băsescu este în continuare preşedinte! Firesc, pentru domni ca Cioloş, de vreme ce Băsescu apare, în fiecare zi, la televizor! Zici că-i viu. De când a aflat de chestia asta, cloşca nemţească s-a repliat imediat şi şi-a tras miniştrii de aur, precum puii cu cloşca la Moscova. . Deocamdată, miniştrii lui Iohannis merg de-a buşilea, se împiedică de scăunel, scâncesc din orice. Vor tot timpul papa. Folosesc cu mult exces de zel degetul arătător. Inspirându-se din gestica maternă a berzei, cloşca nemţească îi bate cu ciocul în cap cînd o iau razna. Îi adună de pe trepte ori de câte ori se dau de-a dura ca nişte pisicuţi. Acum, când sunt mici, miniştrii de aur sunt haioşi. Aşa era şi Ponta. Ca un pisicuţ. Cloşca nemţească se joacă de-a guvernarea în doi cu prima doamnă, pentru că vizitele de stat s-au rărit Şi Băsescu făcea la fel, dar pe post de primă doamnă era Boc ! Chestia dramatică, aia e, constă în faptul că preşedintele a luat totul în serios şi vrea să guverneze cu miniştrii săi! Fiind o naţiune norocoasă, putem spune că, în condiţii net avantajoase, ne-am lipit de un nou “ tătuca”. Suflă careva în front!
 




jooble.org