Mihai Lupu: Absorbţia fondurilor europene – o prioritate indiferent de culoarea politică a Guvernului

Mihai Lupu: Absorbţia fondurilor europene – o prioritate indiferent de culoarea politică a Guvernului(460)


PNL semnalează faptul că, dacă nu se iau măsuri urgente, perspectivele privind absorbţia fondurilor europene se prezintă destul de sumbre, deoarece demararea exerciţiului financiar 2014-2020 se face în acelaşi registru ambiguu, al amânării continue şi al termenelor depăşite.

Tensiunile din ultima perioadă, precum şi aşteptările din partea societăţii au determinat un blocaj instituțional care se resimte din plin în mai multe domenii, iar acest lucru ar trebui să conducă, cât mai rapid, la luarea unor decizii și la schimbări majore, mai ales în acele domenii de impact economic și social. Dar, din păcate, birocrația determină autorităţile să se mişte tot lent, greoi şi deseori incoerent atunci când vorbim de bani europeni, beneficiarii proiectelor reclamând, astfel, cu orice ocazie, problemele întâmpinate în cadrul financiar 2007-2013 şi modul defectuos de gestionare a situaţiei actuale care poate conduce la pierderi de miliarde de euro în exercițiul următor.

Deşi au fost oferite asigurări în repetate rânduri că se va face tot posibilul pentru o implementare performantă şi pentru a stimula absorbţia fondurilor europene, majoritatea programelor operaţionale se află încă sub semnul întrebării şi sub largul orizont al planificării mereu şi constant revizuite.

Accesarea fondurilor europene reprezintă chiar şi acum, după experienţa exerciţiului financiar anterior, un drum pavat cu provocări majore pentru stat şi beneficiari, un carusel al incertitudinii şi al aşteptărilor neîmplinite, atât în ceea ce priveşte implementarea efectivă, cât şi în privinţa recuperării de la Comisia Europeană a cheltuielilor efectuate, eligibilitatea financiară, transparenţa şi capacitatea instituţională.

În aceste condiţii, PNL solicită coordonare şi efort conjugat pentru a progresa într-un mod eficient în pregătirea şi demararea la capacitate maximă a noului exerciţiu financiar şi pentru a îmbunătăţi rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a României. Primii paşi sunt, în mod evident, simplificarea legislaţiei şi procedurilor administrative, precum şi sprijinirea unui spaţiu predictibil și flexibil care să fie în acord cu nevoile şi evoluţiile socio-economice.

Ca liberali, considerăm că absorbţia fondurilor europene trebuie să aibă prioritate, indiferent de culoarea politică a guvernării, tocmai pentru că banii europeni constituie o bună oportunitate de a susţine dezvoltarea şi modernizarea României, deziderate care au fost atât de îndelung, apăsat şi ferm cerute în ultima perioadă.
  

Mihai Lupu

Deputat PNL




jooble.org