PERPETUA POVARĂ

PERPETUA POVARĂ(965)


Cei care mă cunosc, mai demult sau mai de curând, știu că gândesc cu propriul cap, am un scepticism bine temperat și un ochi critic. Numai că dezamăgirea mea față de ceea ce am văzut zilele acestea în piață e reală și lucidă și mi-aș fi dorit să nu o am. Mă întrebam mereu, precum poetul Adrian Păunescu ‘’Unde vă duceți, copii,/Unde vă tot deșirați încolo’’. Bun venit în trecut. Tot ei, tot noi, mai bâtrâni cu câțiva ani. Și mai puțini cu câteva zeci. Devine un sport național datul cu părerea despre un subiect pe care nu îl cunoaștem. Păcat că tinerii au crezut că răul e la suprafață. Protestul a fost confiscat politic, de aici senzația de plictiseală și atitudine inodoră, incoloră. De acum încolo mulți manipulează prin atac la persoană. Acum de ce mai ieșim în stradă? Care mai e scopul protestelor? Convorbirile s-au terminat, oricum au fost degeaba, premierul nu numai pare, ci chiar că este numit în altă parte, așa cum îi stă bine unei colonii. Părerea mea, chiar dacă-mi iau înjurături. Se știe că politica din toate timpurile s-a făcut cu bani și corupție. La ce ne trebuie nouă, de pildă, imigranți, când nici guvernanții și nici președintele Klaus Iohannis nu mai coboară din avioane și din mașinile oficiale pentru a vedea cu ochii lor disperarea și nenorocirea românilor. Avem o țară răvășitor de frumoasă, numai că rari sunt conducătorii care s-au înălțat la gloria dacilor. Suntem întâiul popor din Europa născut creștin. Da, suntem un popor mesianic, am slujit cu credință în Dumnezeu pe sfinți, dar i-am ucis pe cei care au crezut în idealul românesc și exemple avem destule, de la Burebista, Decebal, Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazul, la Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu și mulți anonimi, iar pe alții ni i-a ucis lifta străină, precum pe Gheorghe Doja, Horia, Cloșca. Ca naționalist eminescian, îmi iubesc țara cu dsperare și voi rămâne până în clipa morții un dușman declarat al politicii de deznaționalizare a conștiinței care vine din partea Uniunii Europene și al SUA. Mă declar gata de orice sacrificiu pentru a-mi sluji țara. Mințile luminate ale românilor care au dat glorie națiunii, astăzi sunt însă lăsați în colbul istoriei pentru că așa ni se dictează de puterea anonimă, de Marea Finanță Masonică. Uite, de pildă, sunt extrem de puțini care știu că azi, 11 noiembrie, se împlinesc 20 de ani de la moartea seniorului Corneliu Coposu. Multora le place doar să observe, fără să se implice. Ba chiar mulți depășesc o linie fixă între bravare și egosim, deturnând întregul protest către ei. Manipularea, nu uitați, poate fi și o relație simbiotică. Tipul de sofism ad personam este ieftin. Pentru mine, ca analist, piața a fost din nou manipulată de o uriașă mașină de propagandă, iar păpușarii vor fi slugile care au de câștigat de pe urma manifestațiilor, nu numai la Constanța, ci în toată țara. Din joben a fost scos de ceva vreme Dacian Cioloș, așa că atât străzii,cât și politicienilor li s-a ordonat mucles. E pus băiatul de Bruxelles, nu de ai noștri. Se aude că pe la PE a fost sponsorizat la greu de masoneria franceză, al cărui lideraș este. Unora, mai nou, le stau în gât americanii. Le propun să ia cu ketchup sau cu mayonnaise, căci așa fac ei când hamburgherii sunt uscați. Este ca-n viață. Soția doarme în cameră separată ca să nu ia vreo boală venerică, dar e fericită că-și poate lua uiltima modă de pantofi cu toc și este plimbată la serate. Nici cu rușii nu ne jucăm,dar la ei se pare că e criză de praștii la ei, ca să-i apuce vreun zumzet de ocupare a noastră în 10 minute. Cum instigarea și agresiunea jandarmilor sunt basme bune pentru copii. Cine are urechi de auzit, sper să și înțeleagă ce vreau să spun. Suntem trestii gânditoare, cum ne spune Blaise Pascal, animale metaforizante, cum ne spune cel care a poetizat zăpada în ‘’cenușa îngerilor arși în ceruri’’, Lucian Blaga, sau cele mai sângeroase și de pradă ființe de pe fața pământului. Marx, autopsierul perfect al capitalismului, spunea cândva că ’’Produsele spiritului sunt o marfă ca oricare alta’’. Ucenicul lui mai sângeros și care nu știa să facă copii, Lenin, îl completează și spune că ’’Libertatea creatorului nu este decât o dependență deghizată față de un sac de bani’’. Noi, care aparținem uneia dintre multele generații irosite ale poporului român, urlăm că termenul de diasporă este inadecvat, mascând doar fuga de sărăcie. Așa o fi. Dar ce spuneți de acest citat? ’’Ne-am căptușit cu modele ușoare, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos și să ne purtăm elegant.... Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem foarte departe de ce am fost și mai ales de ceea ce ar trebui să fim’’. (George Enescu, 19 aug. 1881-4 mai 1955). Adorm cu gândul la palatul social-democratului (I) Dragnea întins pe trei străzi. ’’Timpul vieții ni-i scurt,/Hai să-L facem curat’’ (Adrian Păunescu, 20 iulie 1943- 5 nov. 2010). O seară bună îți, vă doresc! Punct azi. Mâine dracu știe.




jooble.org