Werner Klaus Iohannis pe un pachebot sechestrat

Werner Klaus Iohannis pe un pachebot sechestrat(752)


Nu s-a dezbrăcat în faţa mulţimii spre a cinsti briza uscatului pe care păşea. El nu a avut buza liberă şi nici urechea desfundată de vraja ţărmului care sufla în cornuri la porţile viitorului. Pe schele indiferenţei a păşit ca şi cum s-ar fi aflat pe nişte picioroange infidele, din oase de pescăruş. Astfel,W K Iohannis e un simplu fapt în scurgerea zilei.
Haine din stofă bună. Mulţimea îi desfată privirea, ca şi cum s-ar pregăti să se dea într-un scrânciob după ce a fost deocheat de ochii chiparosului. Zâmbetul îi e un fort închis. Cheile-i de fildeş sunt păstrate de consilierii care afişează o tristeţe rătăcitoare. Precum a lui W K Iohannis care îngroaşă obrazul cum laptele pus la prins în spatele cuptorului bănuitor că în oala smălţuită ar fi ascuns şi naşterea schismelor sau a spaimelor gata să-i îngroape soclul de dantelă.

W K Iohannis are în buzunare păsări pitice. Plictisit, a ieşit la o plimbare de seară cu gustul laptelui cucului pe buricele degetelor. L-am privit de aproape: am ghicit chiar şi un tic al acestora, ca şi cum ar fi vrut să aprindă fosforul unor beţe de chibrituri din vechea colecţie primită de la bunicul său odată cu ceasul de masă pe care acesta i l-a transmis cu titlul de a se îngriji să-i cureţe mecanismul până în ziua în care va intra pe poarta Cotrocenilor să-i ungă acesteia ţâţânele.

Nu a flatat mulţimea pe care o privea prin lentilele de cristal, pentru că aceasta avea unghiile lăcuite de orgoliile trezite de mireasma de siminoc şi de seara joasă care-l chema în aşternut.
Cine să picteze un tablou înalt al momentului spălat cu var sărac de marile sentinele care-l aşteptau la picioarele semafoarelor? Spre delectarea preşedintelui înţelept, marile molozuri au fost nivelate de piloţii ce-şi reglau busolele dând sfaturi mulţimii urcate în turnurile de fier ale Foişorului de Foc, cineva îi pregătise şi lui o platformă de porţelan roşu şi nişte hărţi care să-l scoată la capătul drumului pe orbeşte când va ieşi din circuitul ciclonului ca să nu cadă în derivare.
A lipsit tabloul cu acele linii telefonice strecurate în culcuşul fostului guvernator al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu sau a lui Ioniţă Sorin, nedezlipiţi de regimul apelor din sticla unor camere de luat vederi ale televiziunilor cu scoarţa decojită.

W K Iohannis a crezut că va descoperi legea de transhumanţă, gândind că aceasta îi va modela faţa visului din care nu se mai trezeşte, şi că marina de agrement îl va ghida cu sfaturi cum să adulmece furtuna aducătoare de leacuri; mulţimea însă l-a ghicit că se ascunde în spatele dantelăriilor de aur verde şi al lanternelor rânduite pentru timp de criză pe panoplii de fluturi. Aceasta i-a bătut obrazul, revărsându-şi răsuflarea din marile silozuri şi mărfuri coloniale, văzându-l că îşi umflă obrajii ca şi cum s-ar fi pregătit să declare închise lucrările marelui congres de climatologie şi acustică în care are expertiză. Accidentele de fonetică le-a pus pe seama eroziunilor marilor ploi absente de la dezbaterile de semantică. Într-o matematică uzuală, pe care o-nţelege ca fost profesoraş de fizică, i s-a cerut demisia marii flăcări mai arzătoare decât cea a cerii.
Dar el a venit ca pe un pachebot sechestrat în Piaţa Universităţii, mirosind a parfum de fapte mari de război: războiul din Acvariul unde zace un ghioc lipsit de memorie.
Pe orişice ţărm, însă, s-ar putea trezi lipsit de audienţă ori martor al propriului chestionar la care nu va putea răspunde, nici dacă ar fi vorba despre speranţa pe care zicea că ar fi văzut-o plutind deasupra mulţimii din Piaţă şi al cărei mesaj i-au luminat fruntea şi suflarea.
Aşa a plecat, sub streaşina casei sale să mediteze neasaltat de pajura echivocă a zilei de mâine, la bornele absenţei.
 




jooble.org