Daţi afară, utili pentru ţară

Daţi afară, utili pentru ţară(1144)


Jucând duios rolul preşedintelui dedicat, chipurile, tuturor românilor, Traian Băsescu îi sfătuia pe tinerii nemulţumiţi din patria noastră, dar, în special, pe medici, printre ei numărându-se , evident, şi foarte mulţi reprezentanţi ai tinerei generaţii, să plece! Cu alte cuvinte, dacă nu le convine, roiul vax albina! Să plece din ţară! Să plece unde or vedea cu ochii liberi, fără ochelari de soare... Pa, la revedere, cu maşina de bere... Drum bun, cale bătută, dacă anumite autostrăzi pot fi catalogate astfel…Cui nu-i place, Băse altă ţară nu mai face! Nu a reuşit el să refacă flota, darmite o ţară întreagă şi cam beteagă ! Ori de câte ori, oarecum iritat de criticile unora, aborda acest subiect, Băsescu avea o privire şucară, ca şi cum ar fi vrut să ne spună la toţi...” Gunoiul” Cu alte cuvinte, dacă nu vă convine “ la Rumania”, flit, individual sau în grupuri bine organizate, în ţările calde, ca şi cum noi am fi nişte păsări călătoare aflate în tranzit pe teritoriul României! Că tot veni vorba, poate ne trebuie viză de şedere! Pe tema tinerilor, fostul preşedinte nu a avut niciodată soluţii viabile sau luări de poziţie demne de aprecierile şi speranţele opiniei publice. Doar bancuri răsuflate şi miştouri ieftine, în stilul său inconfundabil. Domnia sa a spus, dacă nu mă înşel, că şcoala românească scoate tâmpiţi pe bandă rulantă ! Într-un fel, şi-a asigurat o scuză formală. Dacă avem prea mulţi tâmpiţi, să-i împrăştiem în lumea largă. Eventual, la schimb cu ceva emigranţi. În definitiv, fiecare cu plus valoarea lui... Cu ideea asta fixă în cap, e de înţeles de ce fostul preşedinte i-a trimis pe cei mai mulţi dintre noi, găozari, ţigănci împuţite etc., în varianta sa prezidenţială, să- şi caute de muncă în străinătate. Şi chiar dacă unora nu le-a spus prin viu grai să plece, situaţia din ţară i-a determinat pe numeroşi tineri să- şi caute norocul în altă parte. Cei mai mulţi, însă, au considerat că au de dus până la capăt o misiune importantă. Anul trecut, au contribuit decisiv la alegerea noului preşedinte. Un alt fel de preşedinte.E drept, Iohannis nu a confirmat pe deplin, dar mai are timp să o facă. Tot cu sprijinul tinerilor care nu şi-au părăsit ţara la greu...Ba, dimpotrivă, au coborât în stradă la timpul potrivit ! Şmecherii din fruntea ţării i-au ignorat total, considerând pesemne că, la îndemnul lui Traian Băsescu, s-au evaporat peste hotare. S-au înşelat amarnic, generaţia expirată, politicienii de doi lei, uneperiştii cu girofar care au boala vitezei, pontiştii trimişi la periferia istoriei etc. Medicii au fost puşi şi ei pe făraş de către fostul preşedinte Băsescu, invitaţi să-şi caute singuri un loc de muncă civilizat în străinătate. Şi, ca să fie convinşi pe deplin că nu au nici o şansă în propria lor ţară, guvernul Boc a pus la pământ câteva spitale, întregind imaginea sumbră a Sănătăţii. Principalul obiectiv al Guvernului Boc era realizat - cadrele medicale, tratate precum rudele sărace de la ultima spiţă, fuseseră puse pe fugă doar cu câteva măsuri stupide sau aberante. Acum, după dezastrul produs în clubul de noapte de la Bucureşti, medicii s-au numărat printre eroii momentului. Daţi afară, ei au rămas în ţară! Ce ne-am fi făcut oare fără priceperea şi fără curajul lor? Câţi ar mai fi murit? Alte câteva mii de medici români activează în Occident. Dacă nu ar fi fost obligaţi să-şi caute un loc de muncă afară, vă puteţi imagina unde s-ar fi aflat România în materie de Sănătate ! Toţi cei daţi afară au fost utili pentru ţară!




jooble.org