Consilierul local Tudorel Chesoi cere controale și simulări antiincendiu în școli

Consilierul local Tudorel Chesoi cere controale și simulări antiincendiu în școli(604)


Tragedia din Colectiv a avut ca efect controale ale instituțiilor statului în cluburi. Astăzi, într-o conferință de presă, consilierul local Tudorel Chesoi, PNȚCD, a atras atenția asupra faptului că astfel de controle, dar și simulări antiincendiu, ar trebui organizate mai ales în școli.

”Din punctul meu de vedere, instituțiile abilitate nu trebuie să se axeze numai pe cluburi, ci ar trebui să ne gândim și la unitățile de învățământ, unitățile școlare. Dacă în acel club au fost aproximativ 300 de persoane, într-o școală pot fi o mie. Fac un apel la instituțiile abilitate să aibă în vedere colaborarea cu conducerile unităților școlare și să se facă anumite simulări de situații de urgență și să se stabilească responsabili în unitățile școlare pentru astfel de situații. De asemenea, cred că în aceste simulări trebuie implicați și elevii. Sigur, contează și vârsta lor. Trebuie însă să îi instruim pe toți. Cred însă că este un lucru interesant ca ISU să facă simulări în toate unitățile școlare. În școli pericolele pot fi chiar mai mari decât într-un club. Cred că, după tragedia de la Colectiv, vor urma controale în toate cluburile, dar subliniez necesitatea de a organiza controale în toate unitățile de învățământ, în toate unitățile publice, chiar și în biserici”, a spus acesta.

Tudorel Chesoi a mai subliniat că este un lucru deosebit de important participarea consilierilor locali în consiliile de administrație ale unităților de învățământ. ”Este important și ca împuterniciții primarului să fie prezenți în consiliile de administrație, așa cum spune legea. Niciodată o persoană singură, un primar, nu o să poată să cuprindă toate problemele pe care le are orașul nostru, de aceea s-a decis printr-o hotărâre de consiliu local ca noi, consilierii, să participăm la ședințele consiliilor de administrație la unitățile de învățământ. Sigur că există și Corpul de Control al Primăriei, și Poliția Locală, care are atribuții de control în ceea ce privește acordarea autorizațiilor de funcționare și de alte aspecte legate de Legea 215, Legea Administrației Publice Locale”, a mai spus consilierul local.

Tudorel Chesoi a vorbit și despre scandalul din PNȚCD și procesele cu Aurelian Pavelescu. ”Noi suntem reprezentanții legali, și de drept și de fapt, ai PNȚCD, și în Constanța, și la nivel național. Am avut și un congres, care este pe rolul instanței de judecată pentru a fi înregistrat. Argumentul cu care dovedim clar că suntem reprezentanții legali ai PNȚCD este hotărârea prin care au am câștigat procesul cu Aurelian Pavelescu, pe care l-am dat în judecată pentru că m-a exclus din partid, și Curtea de Apel București a hotărât desființarea hotărârilor lui Aurelia Pavelescu și a admis cererea mea, prin care ceream anularea sancțiunii, dată și așa în mod cu totul și cu totul abuziv”, a spus Tudorel Chesoi.




jooble.org