TREZEŞTE-TE, NAŢIUNE!

TREZEŞTE-TE, NAŢIUNE!(1229)


Viaţa în România nu e un galop de sănătate. Asta după ce în comunism românii erau o clasă de ’’viermi sociali’’ cărora li se dirijau mişcările şi gândirea. S-au creat în psihologia ultimilor 50 de ani ai românilor nişte blocaje, care au fost atât de ermetice şi atât de dureroase, ca nişte chingi de oţel, care au strâns spiritul, obligându-l pe om să se concentreze la non-valori, la salarii şi concediu. Pentru el, această bucăţică de cvasi-libertate care i s-a dat l-a făcut să creadă că este foarte bine în carcasa lui, în limitarea vieţii lui, serviciu-acasă, serviciu-acasă. În opinia mea, dar nu numai, pierderea monarhiei a fost una dintre cele mai mari drame din istoria ţării noastre. Tragedia, aşa cum m-a atenţionat în mod corect adevăratul revoluţionar Nica Leon, a început odată cu complotul organizat de jidani împotriva patriotului domnitor Alexandru Ioan Cuza, care stricase teribil planurile jidanilor ce subjugau Europa şi atunci. Apoi ar trebui să vorbim de bătrânul Brătianu, care, senil fiind, a pus umărul şi a dat Tronul României unui lacheu, fapt fără precedent, până la el, în analele lumii. După abdicarea regelui Craol al II, România nu a mai avut nici un rege constituţional, motiv pentru care 30 decembrie 1947 a fost numai un aranjament al trădătorului Mihai, ce avea atunci oficial numai calitatea de Mareşal al Armatei Române, cu tovarăşii lui, cărora le puese pe tavă ţara şi poporul, în urma numeroaselor sale acte şi fapte trădătoare, pentru care merită numai condamnarea legală a Curţii Marţiale. Tocmai din cauza acestor fapte ticăloase vara lui dreaptă, regina Elisabeta, nu l-a mai primit şi, în final, l-a şi alungat din regatul său, unde compromitea statutul tuturor celorlalte case regale. Sigur se poate aduce în discuţie societatea română pe vremea lui Decebal, când, românii au luat numai 15 % din teritoriu, îi interesa numai aurul de pe Crişuri, argintul, bogăţiile, ca să salveze coroana de la colaps şi Imperiul Roman de la cădere. Şi s-au salvat cu aurul şi argintul nostru. Dar din 1947, românul a intrat în mişcarea lui de vierme social. Era un vierme dirijat. I se dirija gândirea, mişcarea, direcţia. Cine îi punea oglinda în faţă şi îi amintea că este vierme, de genul unui Nica Leon, era cel mai mare duşman al lor, pentru că, nu-i aşa, adevărul supără încă al dracului de tare.
Acum, pentru că se apropie Crăciunul, mai avem vreo două luni până la el, mi-am adus aminte un fapt verificat apoi în timp: Ceauşescu a fost executat pe loc, iar noi condamnaţi pentru tot restul vieţii. În faţa evidenţelor, suntem un popor de cârcotaşi siniştri. Solidaritatea ne doare. Suntem cea mai materialistă generaţie, cea mai flămândă, cea mai săracă, fără speranţa de a ne schimba. Iliescu dus la Târgovişte la zidul celebru şi executat fără judecată ar fi, pentru mulţi, o reparaţie morală excelentă. România nu este un stat de drept comun, ci unul locuit de o populaţie fărămiţată, avidă să cenzureze istoria. Totul se poate cumpăra în România şi acesta e unul din motivele pentru care străinii îşi bat joc de noi. Bordelul politic e acelaşi ca în 1944. Doar curvele sunt altele. În sat la bunicul meu erau denumite proastele satului. Dar oare erau proaste sau unelte ale arendaşului? Lumea noastră politică este doar o menajerie sinistră, care adună la un loc tot soiul de creaturi, una mai ciudată decât alta. De exemplu, UNPR. În România e greu până te tâmpeşti, căci după aceea merge totul pe roate.
Românii încă tac, încă îndură, nimeni nu se revoltă, nimeni nu ia atitudine. Se lasă batjocoriţi de un sistem fără logică, inuman şi asta pe banii lor. Decât muncitor, mai bine cerşetor. Decât salariat în ţara mea, mai ştergător la fund în ţara altcuiva. Decât cocsar, mai bine boschetar. ’’Democraţia’’ românească, puternic şi adânc consolidată în ultimii ani, reprezintă dreptul legitim al unora de a vorbi şi decide în numele altora, cu unicul scop de a-şi ’’aranja’’ o situaţie materială personală cât mai bună, cât mai prosperă. Azi România în plan social este o ţară profund polarizată, o societate unde, grav, s-au răsturnat valorile. Istoria este un tablou al înţelepciunii neamului omenesc, afirma Ion C. Brătianu. Şi multă dreptate avea. La noi, din 1948 încoace, ceea ce construieşte o generaţie într-un regim politic distruge cei ce-l urmează. De aceea suntem momentan o ţară săracă. Şi până nu ne vom lecui de această boală, tot la fel vom rămâne. Trebuie odată şi odată să învăţăm din istorie, cum făceau Brătienii şi nu numai ei. Esenţa înţelepciunii lor se află în politica de conservare a bogăţiilor naţionale şi apărarea lor, inclusiv în faţa capitalului străin şi în teza lui Ion C. Brătianu, Prin noi înşine, iar mai târziu a lui Ion (Ionel) I. C. Brătianu, Nimic despre noi fără noi.
Totul a luat-o razna, cu o viteză ameţitoare. Bandele interlope care îşi zic ’’partide’’ se încaieră pe ciolan cu furie, scoţându-şi ochii, muşcându-se până la sânge, urlând isteric. Practic, yankeii au făcut praf o ţară. Că popor nu mai avem demult … Vorba lui Vintilă Horia: era greu ca din Marxism, ca ultim vlăstar, să iasă altceva. România pare piesa care nu se potriveşte cu Uniunea Europeană. Vă place, domnilor, peste ce cimitir domniţi? Felicitări- sau, poate, condoleanţe. De ceva timp au murit în România democraţia, sociologia şi speranţele românilor. Ţara a ajuns un balamuc care nu mai e condus de doctori, ci de nebuni. Românii au ajuns sclavi la ei în ţară. Povara crizei apasă asupra Naţiunii Române pe nedrept, deşi dispunem nu doar de o conjunctură geo-strategică avantajoasă şi de un generos patrimoniu de resurse, ci, mai ales, de inteligenţa şi de capacitatea remarcabilă a românilor, obligaţi de către conducătorii destinelor lor să îşi caute un rost în lumea largă, şi nu în propria ţară. Cele mai desuete par astăzi vorbele lui Petru RAREŞ: ’’Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât!’’ Politica arată ca un peisaj de Ţuculescu. Ochi scoşi şi minţi pline de tulburel. ’’Române, nu mă trăda!’’, strigă Emanoil Gojdu, de acolo, din groapă. Singura forţă de opoziţie în România va rămâne Uniunea Europeană. Vai de ţara noastră. Este dezastru total din orice unghi am privi. Din alt punct de vedere, rememorând retrospectiv cursul evenimentelor din ’89 şi accesul la vârful puterii al unora pe care ’’revoluţia’’ i-a adus pe creasta valului, când am spus-o mereu ’’fără Havel’’, afirm subliminal, cu tristeţe, că societatea noastră, imbecilizată de sistem, nu a produs, nu a optat, nu ar fi recunoscut un Havel şi nu i s-ar fi asociat, oricum. Ca argumente pot aduce destule, dar le ştie fiecare dintre români. Eu cred că în România minciuna ar trebui să fie trecută în Constituţie. V-o spune asta un cetăţean onest care a făcut greşeala capitală de a crede că tot ceea ce se promite într-o campanie electorală este un angajament. Vax. La fel, fosta secretomanie ce devenise politică pentru şmenarii securişti-interlopi pripăşiţi prin gangurile statului, produc acum aceleaşi stări nevralgice românilor greu încercaţi. Nu suntem capabili să ne alegem reprezentanţii. Ar trebui să existe un contract între votant şi politician. Mulţi dintre cei care prăşesc în aşa-zisa politică sunt ca nişte copii mari răsfăţaţi, ranchiunoşi, care nu suportă să le spui în faţă nimic. Suntem la ora când discursul demagogic ’’prinde’’ fantastic. De aceea, 8 din 10 alegători sunt oligofreni, rezultatul ducând la dictatura proştilor şi nu la democraţie. Trist este că acum nu se mai poate face nimic. Doar o revoltă adevărată a bunului simţ. Care, totuşi, tinde să dispară din România. De aceea mulţi îşi închipuie că fotoliile de miniştri şi secretari de stat sunt de la mama lor de acasă şi pot să le dea cui vor. Acum e prea târziu chiar şi pentru vaiete. Mai ales din partea amărăştenilor cu capul în cutia televizorului. Pănă atunci plătim, iar FMI-ul este gata să ne strângă degetele în uşă ca să le plătim datoria. Se cuvine sancţionarea şi confiscarea în folosul societăţii a bunurilor celor ce s-au îmbogăţit prin jaf şi furt în ultimii ani prin confiscarea averilor acaparate în mod ilicit, aceasta absolut necesară într-un timp cât mai scurt. Doar atunci ar fi pace în ţară.
Deocamdată, îmi pare rău să zic asta, dar îmi este ruşine că sunt român în ţara mea. Frate, soră, mamă, tată, vecine, colegule, dacă pentru a trăi trebuie să te târâi, atunci ridică-te şi mori. Te rog, Doamne, Doamne, pune în gumarii sufletului nostru o zi a deşteptării! Cu plecăciune,
 




jooble.org